Știrinews.24.md
10 Noiembrie 2023, 10:34
62

Ședință la Curtea Constituțională. Magistrații Înaltei Curți urmează să aleagă noul președinte

Ședință la Curtea Constituțională. Magistrații Înaltei Curți urmează să aleagă noul președinte

Magistrații Curții Constituționale se întrunesc astăzi în ședință pentru a alege noul președinte al instituției. Decizia vine ca urmare a depunerii de către Nicolae Roșca a cererii de demisie.

Potrivit prevederilor legislației, preşedintele Curţii Constituţionale este ales prin vot secret, pentru un termen de 3 ani, cu majoritatea de voturi ale judecătorilor Curţii.

Precizăm că, la moment, din componența CCM fac parte cinci magistrați: Nicolae Roșca, Liuba Șova, Domnica Manole, Vladimir Țurcan și Serghei Țurcan. Ce-a de-a șasea funcție rămâne vacantă din cauza imposibilității Consiliului Superior al Magistraturii de a organiza un concurs pentru selectarea candidatului.

De menționat că Nicolae Roșca și-a depus joi, 9 noiembrie, cererea de demisie din funcția de președinte al Înaltei Curți.

Nicolae Roșca a fost numit în funcția de judecător al Curții Constituționale în august 2019. În aprilie 2023, acesta a fost ales în funcția de președinte al CCM, după ce Domnica Manole și-a depus cererea de demisie.

Deschide și: Președintele Curții Constituționale, Nicolae Roșca, și-a dat demisia

deschide.md
Abonează-te
sau
Urmărește canalul nostru de Telegram
Știri similare
  • Curtea de Apel a menținut decizia instanței într-un dosar de spălare de bani. 28 milioane de lei vor fi confiscați în folosul statului
  • UPDATE // Oamenii din satul Aluatu, raionul Taraclia, nu se grăbesc să-și aleagă primarul: Câți au votat până la ora 18:00
  • Prima ședință a Consiliului Municipal Chișinău va avea loc pe 7 decembrie 2023
  • Curtea Supremă a Rusiei interzice mişcarea LGBT calificând-o drept "extremistă"
  • Votat // Vadim Filipov, noul membru al CEC
  • Noul judecător constituțional a fost prezentat magistraților de la Curtea Constituțională
  • Un fost președinte al Federației de Baschet din Republica Moldova, cercetat de CNA pentru escrocherie, a fost condamnat la 8 ani de închisoare
  • Doi dintre secretarii de stat ai Ministerului Justiției, desemnați reprezentanți ai Guvernului la Curtea Constituțională
  • Curtea Constituțională respinge suspendarea decretului prezidențial care îl vizează pe Stoianoglo
  • David Cameron, vizită surpriză la Chișinău. Noul ministru britanic de Externe a tranzitat R. Moldova la întoarcerea din Ucraina