Știrinews.24.md
27 Februarie 2025, 19:47
243

Parlamentul, în ședință. Deputații examinează moțiunea depusă împotriva ministrei Sănătății. Nemerenco: Nu mi-e frică

Parlamentul, în ședință. Deputații examinează moțiunea depusă împotriva ministrei Sănătății. Nemerenco: Nu mi-e frică

15:28

„Ați subliniat peste tot că există lacune, că am inițiat multe reforme și la fiecare subiect pe care l-ați ridicat în sus ați demonstrat că, de fapt, am luat un sistem aproape pus la pământ și mă mulțumesc pentru asta”, a menționat ministra.

14:48

Deputații au revenit în ședință și examinează proiectul de lege pentru modificarea Codului contravențional nr.218/2008 (art. 439).

Priectul a fost susținut de 77 de deputați în prima lectură.

13:34

Plenul Parlamentului a inițiat o pauză până la ora 14:30.

13:28

Proiectul privind indexarea pensiilor a fost susținut în prima lectură de 77 de deputați.

13:03

„Daca Ilan Șor va întoarce 5.3 miliarde de lei Republicii Moldova și pensionarilor, atunci noi vom puteam indexa pensiile cu 50 %”, a declarat deputata Fracțiunii PAS, Marina Morozova.

12:45

Proiectul de lege privind indexarea pensiilor la 1 aprilie 2025 nr. 52, examinat de deputați.

„Haideți să fim uniți pentru pensionarii noștri, a menționat Morozova ]n timpul prezentării proiectului privind indexarea pensiilor.

„Uniți cu voi nu vom fi niciodată”, a raspuns deputata BCS Diana Caraman.

12: 21

Deputații examinează proiectul de lege privind modificarea Legii nr. 219/2018 cu privire la Inspectoratul General de Carabinieri (art.2, 9, 10 ș.a.).

Proiectul susținut de 52 de deputați.

12:01

Plenul Parlamentului examinează în lectura a 2, proiectul cu numărul 55 din 26.02.2025, proiectul privind ratificare acordului de grant dintre RM și Întreprinderea de Stat Moldelectrica și BERD.

Proiectul susținut în prima lectură de 73 de deputați și 72 de deputați de în lectura a doua.

11:19

Deputații examinează Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (mecanismul de responsabilizare a titularilor de avize de racordare și îmbunătățirea toleranțelor pentru dezechilibrele producătorilor eligibili) nr. 48.

Proiectul a fost votat în prima lectură de 56 de deputați.

11:18

Proiectul privind numire în funcție a noului director al Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare, susținut de 55 de deputați.

11:16
Deputații PAS au votat pentru încetarea mandatului președintelui Consiliului de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Veaceslav Untilă, după ce acesta a expirat. La fel, majoritatea parlamentară l-a numit în această funcție, cu un salariu gras de peste 100 de mii de lei, pe Eugen Carpov - câștigător al concursului organizat în acest sens.

11:02
„Eugen Carpov este propus pentru a fi numit în funcția de director al Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică din data de 1 mrtie 2025 pe un termen de 6 ani”, a menționat Radu Marian.

10:56
Deputații au început examinarea ordinii de zi și au votat pentru ratificarea mai multor Acorduri și Memorandumuri.

10:38
BCS a înaintat o moțiune simplă împotriva ministrului Economiei, Dumitru Alaiba, nemulțumit de starea deplorabilă a lucrurilor din domeniu. Săptămâna trecută BCS l-a chemat la audieri și pentru a decide dacă îi dă vot de neîncredere pe ministrul Educației, Dan Perciun, după scandalul pe manualul de istorie și pe salariile mizere ale profesorilor. Pe 13 februarie 2025, cu moțiune simplă s-a ales și ministra Sănătății, Ala Nemerenco. Niciuna nu a fost, deocamdaă, examinată în plen.

10:35
Proiectele suplimentare propuse de PAS se acceptă pentru ordinea de zi. Lilian Carp a retras o lege, la „inițiativa autorului”.

10:33
Linia de înaltă tensiune Bălți-Suceava va fi construită din bani oferiți printr-un Acord e grant, care se va examina astăzi în Parlament.

10:31
Suhodolschi (Blocul Victorie) cere audierea șefului SIS privind „activitatea rețelei Soros în Moldova”.

10:30
Petru Burduja, PSRM a propune un proiect de lege pentru a stabili o cotă de impozit pe venit de 25 la sută din venitul impozabil. Venitul băncilor, anul trecut, a fost de 13,9 miliarde lei. Vor fi bani suplimentari la buget, de exemplu pentru a soluționa problema la CFM.

10:26
PSRM cere ca pensia să fie indexată la 15,6%, pentru a compensa din creșterea prețurilor din ultimii ani. La fe, Alla Darovanaia a propus ca nivelul de indexare să se calculeze în funcție de inflația din ultimii 3 ani și nu a unui an, doar, așa cum este acum. PAS a respins includerea proiectului de lege în ordinea de zi.

10:25
Propunerile opoziției sunt respinse pe bandă rulantă de majoritatea PAS. Ministrul Economiei nu va fi audiat pe situația din domeniu, iar responsabilii de Calea Ferată din Moldova nu vor veni în Parlament cu un raport despre situația privind activele deținute de aceasta. Solicitarea a venit de la PSRM, după ce ministrul Infrastructurii a declarat că CFM ar putea să vândă Palatul Feroviarilor, locomotive, pentru a achita datoria de jumătate de an la salarii.

10:11
Ședința a început cu prezența a 83 de deputați. Parlamentarii au ținut un minut de reculegere în memoria lui Vladimir Beșleagă.

„Scriitorul Beșleagă a dat dovadă de curaj, generozitate și simplitate. Cărțile lui rămân o sursă de inspirație pentru moldoveni. Condoleanțe”, a spus Igor Grosu.

10:10
Deputații întârzie la muncă cu 10 minute.

Urmărește live pe UNIMEDIA:

Ordinea de zi a ședinței:

unimedia.info
Abonează-te
sau
Urmărește canalul nostru de Telegram
Știri similare
  • CSM, în ședință: Suspendarea din funcție a unui judecător și sesizarea Procurorului General, pe agendă
  • Haos total în Parlamentul din Serbia: Fumigene și bătăi în sală. Doi deputați au fost răniți
  • Pentagonul ordonă o „pauză” în operaţiunile cibernetice împotriva Rusiei
  • Trump prelungește seria de sancțiuni împotriva Rusiei, în vigoare din 2014
  • Parlamentul, în ședință: Deputații l-au comemorat pe Vladimir Beșleagă și vor numi un director la ANRE
  • VIDEO După Perciun și Nemerenco, i-a venit rândul lui Alaiba. Opoziția înaintează moțiune împotriva ministrului - Realitatea.md VIDEO După Perciun și Nemerenco, i-a venit rândul lui Alaiba. Opoziția înaintează moțiune împotriva ministrului
  • Parlamentul, în ședință: Proiectul de lege privind numirea în funcția de director al Consiliului de administrație al ANRE, pe agendă
  • CSM, în ședință: Consiliul a decis când va fi sărbătorită, oficial, Ziua Judecătorului în Moldova
  • Adunarea Generală a ONU reafirmă sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei. SUA a votat împotriva rezoluției - Realitatea.md Adunarea Generală a ONU reafirmă sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei. SUA a votat împotriva rezoluției
  • Deputații din Comisia afaceri europene a Parlamentului Regatului Danemarcei se află într-o vizită la Chișinău - Realitatea.md Deputații din Comisia afaceri europene a Parlamentului Regatului Danemarcei se află într-o vizită la Chișinău