Știrinews.24.md
7 Decembrie 2022, 17:49
282

Salariul minim pe țară va fi majorat din 1 ianuarie 2023! Află despre ce sumă este vorba

Salariul minim pe țară va fi majorat din 1 ianuarie 2023! Află despre ce sumă este vorba

Salariul minim pe țară va fi majorat din 1 ianuarie 2023. Astfel, pentru un program complet de lucru de 169 de ore în medie pe lună salariul minim pe țară va fi de  4000 de lei. Hotărârea dată a fost aprobată astăzi de Guvern.

Cuantumul salariului minim a fost reexaminat de către Executiv după consultarea prealabilă a patronatelor şi sindicatelor, ţinându-se cont de modificarea prețurilor de consum, evoluția salariului mediu pe economie, volumul produsului intern brut, productivitatea muncii, precum şi de valoarea minimului de existență.

Potrivit calculelor efectuate de Ministerul Finanțelor, pentru anul 2023, din bugetul de stat vor fi alocate suplimentar 285 de milioane de lei, necesare pentru achitarea salariului minim majorat angajaților din sectorul bugetar, cu excepția celor din cadrul autorităților și instituțiilor publice aflate la autogestiune. În cazul acestora, necesitățile financiare din bugetul de stat vor fi estimate după implementarea hotărârii.

Amintim că, începând cu acest an, Guvernul a unificat salariul minim, acesta fiind aplicat în același cuantum atât în sectorul bugetar, cât și în cel real. Pentru anul 2022, valoarea salariului minim a fost de 3500 de lei.

realitatea.md
Abonează-te
sau
Urmărește canalul nostru de Telegram
Știri similare
  • Ultima oră! Blocul administrativ al Apă-Canal, deconectat de la energia electrică. Ion Ceban: „Faceți rezerve de apă”. Premier Energy: „Nu este afectat sistemul de apeduct”
  • Standarde minime de calitate conform cărora vor activa centrele de zi pentru îngrijirea copiilor cu vârsta de 4 luni-3 ani, au fost aprobate de către Guvern
  • O vioară fabricată în 1726, confiscată la intrarea în țară. Unde se afla instrumentul muzical. Precizările Serviciului Vamal
  • LIVE: Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, susține o conferință de presă despre corupția în justiție
  • Un procuror din Orhei este învinuit de corupție. Acesta ar fi pretins 10 000 de euro pentru încetarea unui caz penal
  • Sergiu Litvinenco, despre concursul pentru șefia PCCOCS: Opțiunea mea este anularea
  • Republica Moldova trebuie să-i achite ex-premierului țării Vlad Filat o sumă de 7 500 de euro. CtEDO a luat o decizie
  • Republica Moldova se află la mijlocul clasamentului în „Indicele Percepției Corupției 2022”
  • Și-a primit sentița! Câți ani va sta la închisoare șoferul de tir, care a încercat să scoată din țară droguri
  • Blindatele Bradley, trimise spre Ucraina. Este primul transport de vehicule de luptă pe care SUA îl furnizează