Știrinews.24.md
21 Noiembrie 2023, 15:15
84

Italia acordă 10 milioane de euro pentru compensarea facturilor la energie

Italia acordă 10 milioane de euro pentru compensarea facturilor la energie

Acordul a fost semnat de către ambasadorul Italiei în Republica Moldova, Lorenzo Tomassoni, și reprezentanta rezidentă PNUD în Republica Moldova, Daniela Gasparikova.Ambasadorul a declarat că, de la începutul războiului de agresiune împotriva Ucrainei și a războiului hibrid împotriva Moldovei, Italia susține Chișinăul politic, dar și prin contribuții financiare și bunuri umanitare. În perioada anilor 2022-2023, statul italian a acordat 43 de milioane de euro, 20 de tone de bunuri, o tabără pentru refugiați etc. „Ca și co-președinte al Grupului de suport pentru Moldova și ca membru-fondator al Uniunii Europene, Italia este mândră să contribuie la reziliența sectorului energetic al Moldovei – o națiune soră și un candidat pentru aderarea la UE”, a menționat Lorenzo Tomassoni.Daniela Gasparikova a spus că astfel are loc extinderea suportului și colaborării permanente pentru a permite reducerea vulnerabilității energetice în Republica Moldova. La fel, și pentru a avansa în ceea ce ține de eficiența energetică și transformarea sectorului energetic. „Îi mulțumesc Guvernului italian pentru că a oferit aceste oportunități pentru a promova aceste reforme ambițioase”, a mai declarat reprezentanta rezidentă PNUD în Republica Moldova.Prezent la ceremonia de semnare, ministrul energiei, Victor Parlicov, a mulțumit poporului și autorităților italiene pentru sprijin. La fel, și Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Moldova pentru munca enormă în canalizarea sprijinului în cea mai dificilă perioadă în ceea ce ține prețurile la resursele energetice. „Și acest nou suport,  într-un fel este foarte simbolic și marchează câteva elemente. O parte din acest suport, în continuare, este alocat pentru sprijinul cetățenilor noștri aflați în vulnerabilitate energetică să facă față facturilor. O altă parte din acest sprijin vine să investească în dezvoltare, în elemente care ne vor permite să reducem din povara de pe consumatori nu din contul prețurilor mai mici, dar din contul eficienței și din contul posibilității de a integra mai multă energie regenerabilă în rețea”, a notat ministrul.Potrivit lui, va fi acordat sprijin pentru un proiect pilot care presupune instalarea contoarelor inteligente, care le vor permite consumatorilor să aibă tarife diferențiate în funcție de oră. De asemenea, aceste contoare au capacitatea tehnică să transmită informații și semnale direct către electrocasnice când să pornească sau să oprească consumul de energie.Ministrul muncii și protecției sociale, Alexei Buzu, a menționat că proiectul susține gospodăriile vulnerabile din Moldova în acest sezon rece. Potrivit lui, prin implementarea acestui program de compensații este regândit modul în care autoritățile interacționează și sprijină cu cetățenii.

radiochisinau.md
Abonează-te
sau
Urmărește canalul nostru de Telegram
Știri similare
  • Un deţinut politic condamnat pentru „defăimarea” lui Lukaşenko a murit în pușcărie
  • Donație din partea SUA: Vămile din R. Moldova, dotate cu echipamente moderne pentru detectarea contrabandei
  • Andrei Spînu îl vede în spate pe fugarul Șor//De ce a fost anulată licitația pentru spațiile comerciale de la Aeroport
  • După Danemarca, și Suedia anunţă un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, în valoare de 680 milioane de dolari
  • La Președinție sunt expuse fotografiile jurnaliștilor Viorica Tataru și Andrei Captarenco pentru a comemora doi ani de război în Ucraina
  • Maia Sandu, către mediul de afaceri: „Uniunea Europeană înseamnă oportunități nemaiîntâlnite pentru economie”
  • Începe testarea materialelor de examen pentru elevii din învățământul primar, gimnazial și liceal
  • Fostul șef al CFM, trimis în judecată după ce ar fi închiriat ilegal locomotive din regiunea transnistreană. Prejudiciul depășește 5 milioane de lei
  • Anulare! Andrei Spînu anunță o nouă licitație pentru spațiile comerciale de la Aeroport
  • Pregătiri pentru alegerile locale din 8 localități ale R. Moldova. CEC prezintă datele despre alegători