Știrinews.24.md
13 Ianuarie 2025, 12:21
200

Ajunul Sfântului Vasile: Tradiții, obiceiuri și semne pentru noroc în noul an

Ajunul Sfântului Vasile: Tradiții, obiceiuri și semne pentru noroc în noul an

Mâine, creştinii ortodocşi sărbătoresc Sfântul Vasile cel Mare, una dintre cele mai importante sărbători de la începutul anului. Sfântul Vasile a fost un teolog remarcabil şi unul dintre cei mai influenți preoţi ai Bisericii Ortodoxe. Conform tradiției, seara, cetele de flăcăi colindă satul cu Plugușorul, iar a doua zi dimineața, copiii preiau obiceiul semănatului, fiind răsplătiți cu dulciuri, colaci și bani.

Un ritual vechi practic în Ajunul Sfântului Vasile presupune așezarea a 12 coji de ceapă cu sare pentru a prezice vremea din fiecare lună. Dacă ceapa lasă apă, luna respectivă va fi ploioasă.

Se spune că vremea din noaptea Sfântului Vasile este un indicator pentru noul an. Dacă noaptea este senină şi liniştită, anul va fi unul bun şi îmbelşugat.

Fetele nemăritate au obiceiuri speciale pentru a-și afla norocul în dragoste. Ele confecționează „punţi” din crenguţe de măr, decorate cu un inel, busuioc, batistă, o pară argintată şi un şir de mărgele. Acestea sunt lăsate afară peste noapte, iar dacă dimineaţa sunt acoperite de brumă, fata se va mărita cu un om bogat.

Tradiţia spune că prima persoană care îţi intră în casă de Sfântul Vasile trebuie să fie un bărbat, deoarece acesta aduce noroc. Mai mult, bunăstarea anului viitor depinde şi de situaţia materială a acestui musafir.

Există şi superstiţii legate de noroc: se spune că, pentru a avea noroc tot anul, trebuie să verşi vin pe masă, să spargi un pahar alb sau să dai de pomană unui om sărac. Dacă îţi ţiuie urechea stângă, este un alt semn că norocul te va însoţi.

Pentru a începe anul cu bine, se recomandă să nu dormi în ziua de Sfântul Vasile, deoarece se crede că vei fi leneş tot anul. O superstiţie populară spune că la miezul nopţii e bine să ţii în mână ceea ce îţi doreşti cel mai mult în noul an: bani pentru prosperitate, un pahar de băutură pentru veselie sau flori de vâsc pentru dragoste.

tv8.md
Abonează-te
sau
Urmărește canalul nostru de Telegram
Știri similare
  • Atacuri mortale cu drone asupra Odesei; Pentru a doua zi, locuitorii orașului nu au curent, apă și căldură
  • Granturi de până la 2 milioane de lei pentru ÎMM-uri, în cadrul unui program de creștere a competitivității
  • LIVE TEXT/ SUA este gata să coopereze cu Marea Britanie pentru pace în Ucraina. Război în Ucraina, ziua 1104
  • A fost condamnat la închisoare pentru schema de escrocherie „ruda implicată în accident”. Acesta ar fi cerut 44 de mii de lei și 6 mii de euro
  • CSP nu va susține lichidarea celor două procuraturi specializate - PA și PCCOCS, pentru crearea PACCO
  • VIDEO Doi angajați de la Inspectoratul General pentru Migrație vor sta după gratii. Au cerut bani de la o străină - Realitatea.md VIDEO Doi angajați de la Inspectoratul General pentru Migrație vor sta după gratii. Au cerut bani de la o străină
  • SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina. CNN: Este o strategie de presiune, Trump așteaptă scuze de la Zelenski
  • Mai mulți lideri europeni se reunesc la un summit crucial pentru apărarea Europei, la Londra
  • Elon Musk devine tată pentru a 14-a oară, cu directoarea unei companii deținute de el: Numele bizar ales pentru copil
  • Trump, după discuția tensionată la Casa Albă: Zelenski nu e pregătit pentru pace, dacă America e de partea sa. A manifestat lipsă de respect față de SUA