Știrinews.24.md
19 August 2023, 12:07
313

Creștinii ortodocși de rit vechi sărbătoresc Schimbarea la Față a Domnului Iisus Hristos. Tradiții și obiceiuri

Creștinii ortodocși de rit vechi sărbătoresc Schimbarea la Față a Domnului Iisus Hristos. Tradiții și obiceiuri

În această zi, Mântuitorul Iisus Hristos i-a luat pe ucenicii săi Ioan, Petru și Iacob și au urcat pe Muntele Tabor. Acolo, pe când se ruga, Domnul s-a schimbat la față. Potrivit Bibliei, "chipul radia, lumina ca soarele, iar hainele i s-au făcut albe ca zăpada. Au apărut și cei doi mari prooroci, Moise și Ilie, iar dintr-un nor s-a auzit: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru care am binevoit; pe Acesta să-L ascultați”. 

Sărbătoarea "Schimbarea la Față a Domnului" aduce și o transformare în natură. Potrivit credinței din popor, de „Probajii” păsările migratoare se pregătesc să plece, iar insectele și târâtoarele își caută adăpost în pământ, pentru perioada rece.

În ziua respectivă se duc struguri la biserică, pentru a fi sfințiți. Începând de astăzi, oamenii puteau consuma struguri. La gustarea primei boabe de strugure se rostește: "Boabă nouă în gură veche". Potrivit credinței populare, „Probajiile”  înseamnă începutul toamnei. De „Schimbarea la Față” se culeg plante medicinale, cum ar fi busuiocul, "Părul Maicii Domnului", "Palma Maicii Domnului", "Rugul sântămăresc" etc.

În această zi, nu e bine să te cerți cu nimeni și nici să fii certat de cineva că "așa vei fi tot anul, până la următoarea sărbătoare". Fetele sunt sfătuite să nu se pieptene de "Schimbarea la Față", pentru că s-ar putea să nu le mai crească părul, așa cum nu mai crește nici iarba. 

Dacă de „Schimbarea la Față” vremea este însorită, toamna va fi una roditoare și îmbelșugată. Dacă plouă, toamna va fi mohorâtă. În unele localități, în biserici se face pomenirea morților, mai ales a eroilor căzuți pentru apărarea țării.

radiochisinau.md
Abonează-te
sau
Urmărește canalul nostru de Telegram
Știri similare
  • Veronica Dragalin, ultimul mesaj ca șefă a Procuraturii Anticorupție: „Schimbarea nu este ușoară, dar merită”
  • Creștinii ortodocși intră de astăzi în Postul Paștelui
  • Trump, după discuția tensionată la Casa Albă: Zelenski nu e pregătit pentru pace, dacă America e de partea sa. A manifestat lipsă de respect față de SUA
  • ,,Dragobetele sărută fetele’’: Tradiții și obiceiuri din străbuni
  • Creștinii ortodocși pe stil vechi sărbătoresc astăzi Întâmpinarea Domnului. Dodon: Le doresc tuturor bunătate și face
  • Valentine’s Day: Legende și obiceiuri de Ziua Îndrăgostiților - Realitatea.md Valentine’s Day: Legende și obiceiuri de Ziua Îndrăgostiților
  • Creștinii ortodocși de stil vechi îi prăznuiesc astăzi pe Sfinții Trei Ierarhi. Dodon: Doresc tuturor cetățenilor sănătate, pace și prosperitate
  • Buzu: Compensații la curent vor primi toate familiile fără excepție, până în decembrie 2025. Primii 110 Kwh din factură vor fi la tariful vechi
  • Începe Anul Nou Chinezesc 2025. Ce semnificație are simbolul Șarpele de Lemn și care sunt cele mai importante tradiții
  • Creștinii ortodocși pe stil vechi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Vasile: Tradiții și obiceiuri respectate în această zi