Știrinews.24.md
11 August 2022, 10:40
107

Noi percheziții în dosarul contrabandei cu peste 3,8 milioane de țigarete. 4 persoane, reținute

Oamenii legii au efecuat alte 12 percheziții în dosarul contrabandei cu peste 3,8 milioane de țigarete de la punctul de trecere a frontierei Vulcănești-Vinogradovca. Descinderile au avut loc joi dimineață în orașul Vulcănești, la locul de încărcare al autocamionului și depozitelor improvizate, la domiciliile și în automobilele proprietarului parcării, fondatorului și administratorului companiei de transport căreia îi aparține camionul, precum și la două persoane implicate direct în încărcarea țigaretelor în camion. Toți patru bărbați, cu vârstele cuprinse între 37 și 65 de ani, sunt cetățeni ai Moldovei, iar compania de transport este înregistrată în România.

Administratorii companiei și al parcării, precum și cele două persoane implicate în încărcarea camionului au fost reținute. În privința persoanelor reținute se efectuează acțiuni de urmărire penală, rezultatele cărora vor permite de a decide în privința măsurii preventive.

Noi percheziții în dosarul contrabandei cu peste 3,8 milioane de țigarete. 4 persoane, reținute

Potrivit poliției, în ceea ce privește rezultatul reținerii din 31 iulie și audierii șoferului camionului, acestuia i-a fost aplicat arestul la domiciliu, măsură contestată de procurorii PCCOCS la Curtea de Apel Cahul, în vederea aplicării măsurii solicitate inițial – arestul preventiv.

publika.md
Abonează-te
sau
Urmărește canalul nostru de Telegram
Știri similare
  • Escrocheriile cu „ruda implicată în accident” // Poliția a reținut 4 suspecți, care au lăsat oamenii fără circa 900 000 de lei
  • Trei persoane, reținute la Edineț într-un dosar de trafic de droguri
  • VIDEO: CNA desfășoară percheziții într-un dosar de corupție; Sunt implicați avocați, polițiști și un fost judecător al CSJ
  • VIDEO / Un pușcăriaș și-a pus capăt zilelor, după ce a fost șantajat de alți deținuți. Poliția a descins cu percheziții în trei penitenciare
  • Programul „Satul European” pentru anii 2024-2028, aprobat de Guvern: Costurile sunt estimate la peste 5,3 miliarde de lei
  • VIDEO // Percheziții la Cahul. Doi braconieri, luați pe sus de polițiști
  • Atac armat la Moscova // Numărul morților urcă la peste 60 de persoane
  • Moartea lui Aleksei Navalnîi // UE sancţionează 33 de persoane şi două entităţi
  • Un avocat din Bălți a fost reținut în flagrant de CNA cu 70 000 de lei. Acesta ar fi pretins 100 000 de lei sub pretextul influențării unor judecători de la Chișinău
  • VIDEO // Poliția a reținut doi bănuiți în acțiuni de șantaj în Germania și R. Moldova