Știrinews.24.md
30 Ianuarie 2023, 15:21
134

VIDEO Camion cu numere moldovenești, răsturnat în albia unui râu în județul Suceava. Salvatorii români l-au scos de sub fiare

VIDEO Camion cu numere moldovenești, răsturnat în albia unui râu în județul Suceava. Salvatorii români l-au scos de sub fiare

Un camion cu numere moldovenești s-a răsturnat în albia unui râu, în apropierea localității Valea Putnei, județul Suceava. Accidentul s-a produs în această dimineață. La fața locului au intervenit pompierii militari români cu două autospeciale de descarcerare, dar și două ambulanțe. Șoferul autotrenului a fost scos dintre fiare și transportat la spital. 

Potrivit presei române, misiunea de extragere a victimei, care avea picioarele prinse între fiarele contorsionate ale cabinei, s-a desfășurat contracronometru.

Autotrenul s-a răsturnat pe o parte, în albia unui pârâu, iar apa s-a adunat în cabină și exista pericol ca șoferul, prins în interior, să intre în șoc hipotermic.

Datorită intervenției susținute a echipajului de descarcerare, victima, conștientă și cooperantă, a fost extrasă la timp și predată cadrelor medicale aflate la fața locului.

deschide.md
Abonează-te
sau
Urmărește canalul nostru de Telegram
Știri similare
  • Afacere cu permise auto la ASP. VIDEO cu momentul în care sunt transmise sume de bani reprezentantului ASP de la Chișinău
  • Socialiștii au contestat la Curtea Constituțională modificarea „limbii moldovenești” în „limba română”
  • UPDATE / Vântul puternic a provocat mai multe pagube în capitală dar și în unele regiuni ale R. Moldova. Salvatorii și pompierii au intervenit în 22 de situații de risc
  • VIDEO Maia Sandu, după ce Aeroportul a revenit în gestiunea statului: Rezultat al luptei contra corupției
  • O armă de foc, depistată în bagajul unui minor, la Aeroportul Chișinău
  • VIDEO | Alexandra Emilianov, un pas important spre Jocurile Olimpice de la Paris
  • Război în Ucraina: Orașul Avdiivka devine asemănător unui loc din filmele post-apocaliptice
  • VIDEO Minor din Ucraina – reținut pentru trafic de droguri estimate la 700 mii lei. Ce spune poliția
  • Curtea Penală Internațională și Ucraina au semnat un acord pentru deschiderea unui birou în această țară
  • VIDEO // S-a dat drept medic pe rețele sociale, pentru a obține poze intime cu copii; Un bărbat din Chișinău, cercetat