Urmărește-ne pe Telegram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.

Vicepremierului Nicu Popescu a discutat cu Jean-Yves Le Drian, ministrul pentru Europa și afaceri externe al Franței

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu a avut o întrevedere cu ministrul pentru Europa și afaceri externe al Republicii Franceze, Jean-Yves Le Drian despre recentele evoluții în regiune, urmare agresiunii militare a Federației Ruse în Ucraina, precum și impactul socio-economic asupra R. Moldova.
În cadrul întrevederii, ministrul Nicu Popescu i-a mulțumit omologului francez pentru co–organizarea Platformei de sprijin a Republicii Moldova, desfășurată recent la Berlin, precum și pentru asistența oferită în luna martie de Republica Franceză pentru gestionarea crizei refugiaților, prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE, ce a constituit peste 40 de tone de material necesar acomodării refugiaților, precum și pentru decizia de a reloca 2500 refugiați, transmite news.24.md cu referire la deschide.md.

„Am reiterat că țara noastră își dorește o cooperare mai aprofundată cu UE pentru a face față la situațiile de criză, a redresa economia națională și a moderniza comunitățile locale conform standardelor europene.” – a menționat șeful diplomației de la Chișinău.

Totodată, interlocutorii au realizat un schimb de opinii cu privire la avansarea cooperării bilaterale în domeniul atragerii investițiilor, digitalizării și eficientizării serviciului public, securității cibernetice, remarcând rezultatele primelor contacte stabilite de instituțiile de resort din țara noastră cu cele din Franța. În context, părțile au agreat avansarea privind realizarea proiectului de renovare a liniei de cale ferată Chișinău-Ungheni, de către un consorțiu de companii franceze.

În beneficiul diasporei, șefii celor două diplomații au convenit intensificarea acțiunilor comune pentru încheiere unui acord bilateral privind reducerea tarifelor la roaming internațional.

Vezi de asemenea

LIVETEXT | Războiul din Ucraina, ziua 88. Rusia a intensificat ofensiva în Donbas, Ucraina respinge ideea unor concesii teritoriale

Oficialii SUA susțin că nu există în prezent nicio dovadă a folosirii de către Rusia de arme laser în Ucraina, după ce vicepremierul rus Iuri Borisov declara zilele trecute că Moscova deține, printre altele, un mega-laser capabil să „orbească” sateliții

94 de localități din RM își sărbătoresc hramul; Poliția anunță că își va intensifica acțiunile de prevenire a ilegalităților

Creștinii ortodocși de stil vechi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Ierarh Nicolae sau cum se mai spune în popor Sfântul Nicolae de vară. Tot astăzi, în 94 localități din țară este sărbătorit hramul. În acest context poliția anunță că își va intensifica

Vlad Batrîncea despre protestele separate PSRM și PCRM: Blocul este funcțional

Secretarul executiv al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Vlad Batrîncea, vicepreședinte al Parlamentului, spune că incapacitatea guvernării de a gestiona crizele din țară a determinat opoziția să iasă la proteste. Potrivit socialistului,

Opt camioane cu ajutoare umanitare, escortate de IGSU în Ucraina

Un nou lot de ajutor umanitar a fost oferit de Republica Moldova Ucrainei, pentru oamenii aflați în dificultate. Este vorba despre...

UPDATE // Trei persoane, printre care un polițist, reținute pentru trafic de influență în proporții deosebit de mari

Potrivit datelor anchetei, banii ar fi fost transmiși pentru rezolvarea dosarului și coruperea persoanelor publice din cadrul organului de urmărire penală, în gestiunea căruia se află cauza. În prezent se desfășoară acțiuni pentru stabilirea tuturor

Rusia interzice intrarea în țară a 963 de americani, inclusiv a președintelui Biden

Interdicţiile de călătorie au doar un impact simbolic, dar fac parte dintr-o spirală descendentă constantă a relaţiilor Rusiei cu Statele Unite şi aliaţii săi de la invazia sa din 24 februarie în Ucraina. Luna trecută, Ministerul rus de Externe le-a