Știrinews.24.md
28 Ianuarie 2023, 11:01
68

Un general american avertizează despre riscul unui război cu China în 2025

Un general american avertizează despre riscul unui război cu China în 2025

„Sper că mă înșel. Instinctul meu îmi spune că vom lupta în 2025", a scris generalul forțelor aeriene Michael Minihan într-o notă internă, a cărei autenticitate a fost confirmată vineri de Pentagon pentru AFP.

Președintele Xi Jinping "are atât o echipă, un motiv, cât și o oportunitate pentru 2025", a estimat militarul, subliniind că alegerile din Taiwan din 2024 îi vor oferi liderului chinez un "motiv" să acționeze.

Cursa pentru Casa Albă, prevăzută în același an, va oferi Chinei o "Americă distrasă", a mai apreciat el.

Această notă lansează un apel trupelor sale să se antreneze pentru luptă, inclusiv să meargă la standuri pentru a trage în ținte. Generalul îi invită să "vizeze capetele".

În august, China a efectuat importante exerciții militare în jurul Taiwanului, o demonstrație de forță fără precedent, ca represalii la vizita pe insulă a lui Nancy Pelosi, la acea dată președinta Camerei Reprezentanților a Statelor Unite.

China consideră că insula, cu o populație de 24 de milioane de locuitori, este una dintre provinciile sale care încă nu s-a reunit cu restul teritoriului său după încheierea războiului civil chinez în 1949.

Aceasta observă cu nemulțumire apropierea insistentă în ultimii ani dintre autoritățile taiwaneze și Statele Unite care de câteva decenii furnizează insulei un sprijin militar împotriva Beijingului. 

radiochisinau.md
Abonează-te
sau
Urmărește canalul nostru de Telegram
Știri similare
  • Șefa Comisiei Europene: Relațiile UE-China vor depinde de poziția Beijingului față de războiul lui Putin în Ucraina
  • VIDEO Procurorii, despre rezultatele celor 37 percheziții din Moldova și România: Au fost reținute 11 persoane
  • FOTO Parcări pentru biciclete – acum și în Chișinău. Ce spune Alianța Biciclete Chișinău despre instalarea lor
  • Două elicoptere ale armatei americane s-au prăbuşit în timpul instrucţiei în statul Kentucky
  • O armă de foc, depistată în bagajul unui minor, la Aeroportul Chișinău
  • Termoelectrica anunță despre posibilitatea de a asigura în continuare cu agent termic toate categoriile de consumatori
  • Război în Ucraina: Orașul Avdiivka devine asemănător unui loc din filmele post-apocaliptice
  • Putin: Rusia şi China nu creează o alianţă militară
  • Curtea Penală Internațională și Ucraina au semnat un acord pentru deschiderea unui birou în această țară
  • Moldovagaz avertizează consumatorii: Datoria la gazele naturale a ajuns la 427 de milioane de lei