Știrinews.24.md
16 Septembrie 2023, 13:36
129

Un fost primar interimar al capitalei și un ex-ministru își unesc eforturile. A fost înregistrat primul bloc electoral la alegerile locale

Un fost primar interimar al capitalei și un ex-ministru își unesc eforturile. A fost înregistrat primul bloc electoral la alegerile locale

Astăzi a fost înregistrat primul bloc electoral pentru alegerile locale din această toamnă. Blocul este constituit de către Partidul Politic „Uniunea Creștin-Socială din Moldova”, condusă de fostul ministru al Apărării, Valeriu Pleșca, și de către Partidul Politic „Puterea Oamenilor”, în frunte cu fostul primar interimar de Chișinău, Ruslan Codreanu.

O hotărâre în acest sens a fost aprobată de către Comisia Electorală Centrală, în ședința de astăzi, 16 septembrie. Totodată, CEC a înregistrat și simbolul electoral al blocului pentru participarea la acest scrutin, care reprezintă denumirea blocului cu litere majuscule „RUSLAN CODREANU”, inserate într-un cerc.

„Modalitatea de reprezentare a blocului electoral, procedura de desemnare a candidaților, modul și procedura de repartizare a alocațiilor de la bugetul de stat, precum și alte prevederi privind particularitățile de participare a Blocului electoral „Ruslan Codreanu” la alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023 sunt stabilite în Acordul de constituire a acestuia din 10 septembrie 2023”, se menționează într-un comunicat de presă emis de către CEC.

De asemenea, partidele din componența blocului electoral nu vor putea desemna independent candidați în una sau mai multe circumscripții electorale la alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023.

Amintim, că Valeriu Pleșca a fost ministru al Apărării al Republicii Moldova între anii 2004-2007 și a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova între anii 1998 și 2004.  

Ruslan Codreanu în 2015 a fost ales consilier municipal în Chișinău, iar în noiembrie 2017 a fost numit viceprimar pe domeniul social al municipiului Chișinău. Pe 25 aprilie 2018, el a preluat interimatul funcției de primar de  Chișinău, după ce primarul Dorin Chirtoacă şi-a anunţat demisia la 16 februarie 2018.

deschide.md
Abonează-te
sau
Urmărește canalul nostru de Telegram
Știri similare
  • Percheziții la spitalul raional Leova: Au fost ridicați 6500 de euro și 27 de mii de lei, bani luați ilegal de la pacienți
  • Stoianoglo a fost demis legal de președintă: Decizia Curții Constituționale după sesizarea unor deputați comuniști
  • Premieră pentru Republica Moldova: 13 polițiști și carabinieri din țară au fost detașați pentru securizarea JO 2024
  • Ultima oră! Cauza penală pe fostul Procuror General, Alexandr Stoianoglo, și 3 procurori PCCOCS, prin care l-au eliberat pe Veaceslav Platon, a fost deblocată
  • Omorul de la Râșcani: Bărbatul de 41 de ani care a fost ucis este de origine turcă și făcea parte dintr-o grupare criminală
  • La Recensământul 2024 au fost recenzate 2,448 milioane de persoane
  • Politician din Șoldănești, prins beat la volan. Mașina i-a fost dusă la parcarea specială
  • VIDEO: Trei persoane au fost reținute la Edineț, într-un dosar de trafic de droguri
  • Procesul de integrare a Georgiei în UE a fost suspendat
  • O universitate din R.Moldova, condusă de un fost deputat transfug, își suspendă activitatea