Știrinews.24.md
14 Mai 2022, 17:34
413

Spectacol ceresc în noaptea de duminică spre luni. Ce se va întâmpla cu Luna

O parte dintre pământeni vor putea să asiste la o eclipsă totală de Lună în noaptea de duminică spre luni, cu ocazia unui spectacol ceresc mai puţin frecvent, în timpul căruia astrul nocturn îşi va pierde din strălucire şi se va colora treptat într-o nuanţă roşiatică. Eclipsa va fi vizibilă în regiuni ale continentelor american, european şi african, între răsăritul şi apusul Lunii.

Acest fenomen se produce aproximativ de două ori pe an, atunci când Soarele, Pământul şi Luna sunt perfect aliniate, iar Luna se află în faza sa plină. Luna intră în umbra Terrei, care blochează atunci razele solare, şi îşi pierde puţin câte puţin din strălucirea sa albă, scrie digi24.ro.

Spectacol ceresc în noaptea de duminică spre luni. Ce se va întâmpla cu Luna

Luminozitatea sa nu dispare însă complet: Pământul continuă să trimită spre Lună o parte din lumina Soarelui, prin intermediul razelor solare, care vor căpăta o tentă roşiatică în urma unui proces de "refracţie atmosferică", a explicat Florent Deleflie, astronom la Observatorul Paris-PSL.

"În timpul unei eclipse, doar Pământul mai luminează Luna prin această refracţie a razelor roşiatice", a adăugat astronomul francez, citat de Agerpres. "Este foarte interesant să vezi o Lună albă şi strălucitoare căpătând în decurs de doar câteva minute o tentă roşiatică şi palidă", a mai spus el. Vizibil cu ochiul liber sau cu ajutorul unui binoclu, fenomenul poate oferi celor pasionaţi posibilitatea de a face "fotografii spectaculoase", atunci când condiţiile atmosferice sunt favorabile.

Eclipsa va dura aproximativ cinci ore, iar faza sa de totalitate - când astrul se află complet ascuns în umbra Pământului - va dura puţin peste o oră.

Această eclipsă va fi vizibilă în totalitate în America de Sud, America Centrală şi pe coasta estică a Americii de Nord.

Următoarea eclipsă totală de Lună va avea loc în noiembrie 2022, însă va fi vizibilă din mijlocul Oceanului Pacific.

Eclipsele de Lună le-au permis oamenilor pasionaţi de ştiinţă să demonstreze încă din Antichitate că Pământul este rotund, a subliniat astronomul Florent Deleflie. "Pe suprafaţa discului lunar, limita dintre umbră şi partea luminată de către Soare este uşor curbată: este proiecţia formei rotunde a Pământului", a explicat el.

publika.md
Abonează-te
sau
Urmărește canalul nostru de Telegram
Știri similare
  • Poșta Moldovei reia recepționarea trimiterilor poștale spre Federația Rusă
  • Reparată în timp record: Stația distrusă luni seara la Anenii Noi de un taxi a fost restaurată, înaintea Summitului European
  • Kiev - Un mort și nouă răniți, în urma atacului cu drone de noaptea trecută
  • Președinta Parlamentului European și-a petrecut noaptea în Republica Moldova. Azi se va adresa moldovenilor din PMAN
  • Irina Vlah s-a întalnit cu liderul Tatarstanului, care în luna aprilie a primit refuz de acces în R. Moldova
  • Despre norul radioactiv care s-ar îndrepta spre Europa de Vest: Ce înseamnă „uraniu sărăcit”?
  • Poșta Moldovei sistează temporar recepționarea scrisorilor sau coletelor spre Federația Rusă
  • Duminică, 21 mai, concomitent cu Adunarea Națională „Moldova Europeană”, în Comrat se va desfășura un miting
  • La Reykjavik, Maia Sandu a discutat cu omologul său islandez; Acordul de Comerț Liber cu EFTA va fi semnat în luna iunie
  • Tragedie fără margini la Orhei. Un bebeluș de 4 luni a decedat. Ce spune poliția