Urmărește-ne pe Telegram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.

Sheriff Tiraspol, învinsă de Real Madrid cu 0-3. Viespile și-au asigurat un loc în primăvara europeană

Golurile galacticilor au fost marcate de către David Alaba, Toni Kroos și Karim Benzema.
Cu toate că a fost învinsă, pentru prima dată în istoria fotbalului național, echipa de la Tiraspol, Sheriff s-a calificat în primăvara europeană, fiind ajutată de scorul meciului Inter Milano – Shakhtar Donețk (2-0). Astfel, tiraspolenii nu mai pot pierde locul trei în grupă și au asigurat un bilet în Liga Europei, transmite news.24.md cu referire la diez.md.

Echipa de fotbal din Stânga Nistrului și actuala campioană a Moldovei, Sheriff Tiraspol, a fost învinsă în această seară, cu scorul de 0 la 3 , de către formația Real Madrid, în cadrul grupei D a Ligii Campionilor UEFA, ediția 2021/2022.

În conformitate cu noul regulament al turneului, echipa care termină pe locul trei în grupa Ligii Campionilor va juca în barajul Europa League. În această etapă se vor întâlni cele opt echipe plasate pe poziția a doua din grupa UEFA Europa League și cele opt cluburi care au terminat pe locul al treilea în Liga Campionilor.

Pe 28 septembrie, pe stadionul Santiago Bernabéu din Spania, Sheriff Tiraspol a jucat împotriva echipei gazdă – Real Madrid, pe care a învins-o cu scorul de 2 la 1.

Amintim că, după startul foarte bun din grupele Ligii Campionilor UEFA, lotul echipei Sheriff Tiraspol s-a scumpit cu aproape 10 milioane de euro (în prezent echipa este cotată pe piața transferurilor la suma de 21 milioane de euro).

În sezonul acesta, Sheriff Tiraspol s-a calificat, în premieră pentru o echipă din campionatul moldovenesc, în grupele celei mai importante competiții europene intercluburi – UEFA Champions League (Liga Campionilor UEFA).

Vezi de asemenea

DOC // „Moldova Fruct” cere măsuri urgente de la autorități pentru diminuarea impactului secetei și embargoului

„Trebuie să constatăm, că este practic imposibil să reorientăm această cantitate pe alte piețe timp de un an. Suntem în căutarea piețelor alternative, avem planificată participarea la un șir de expoziții internaționale pentru a promova fructele

Nicu Popescu și-a luat rămas bun de la ambasadorul Lituaniei

Ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu a avut o întâlnire de rămas bun cu ambasadorul Lituaniei la Chișinău, Kestutis Kudzmanas, cu prilejul încheierii misiunii sale diplomatice în Republica Moldova. „Am fost asigurat că

MAIA, despre refuzul Rosselhoznadzor de a importa produse vegetale din RM: „Vom avea discuții cu ambasadorul”

Innterzicerea de către Serviciul Federal de Supraveghere Veterinară și Fitosanitară al Federației Ruse (Rosselhoznadzor) a importului temporar de produse vegetale din Republica Moldova a fost discutat astăzi în cadrul unei ședințe la Ministerul

MAEIE îndeamnă moldovenii să evite deplasările pe insula Thasos, Grecia. A fost dispusă evacuarea cetățenilor din cauza incendiilor

Din cauza incendiilor de vegetație, care afectează în prezent estul insulei Thasos, Grecia, autoritățile elene au dispus evacuarea cetățenilor din regiune. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) recomandă cetățenilor moldoveni să

Nicu Popescu admite că decizia Moscovei de a interzice importul fructelor și legumelor din R.Moldova ar avea o conotație politică

„Ceea ce pot spune eu este că în Republica Moldova, anterior ani de zile la rând au fost introduse restricții împotriva exporturilor noastre pe piața din Federația Rusă din motive politice. Anterior acest lucru s-a făcut cu regularitate”, a declarat el

Atenție, șoferi! Traficul rutier va fi suspendat pe strada Ismail din Capitală. Cum va fi redirecționat transportul public

În acest weekend, 13-14 august 2022, va fi suspendat traficul rutier pe str. Ismail, la intersecția cu str. Alexandru cel Bun, tronsonul cuprins între străzile Dimitrie Cantemir și Columna. # Rutele nr. 9, nr. 13 și nr. 20 vor circula de pe str. Ismail