Știrinews.24.md
22 Septembrie 2022, 16:18
61

Șeful Dumei de Stat îi cheamă pe deputaţii ruși să plece la război

Președintele Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, i-a chemat pe deputaţi să ia parte la războiul din Ucraina în urma ordinului de mobilizare parţială semnat de Vladimir Putin.

„Cei care îndeplinesc cerinţele mobilizării parţiale ar trebui să ajute cu participarea lor la operaţiunea militară specială”, a scris Viaceslav Volodin, şeful Dumei de Stat, pe canalul său de Telegram.

Șeful Dumei de Stat îi cheamă pe deputaţii ruși să plece la război

„Nu există protecţie pentru deputaţi”, a insistat el. Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat miercuri o mobilizare parţială în care sunt chemaţi 300.000 de rezervişti cu experienţă de luptă. Şeful parlamentului a reacţionat la punctul de vedere - care nu este neobişnuit în cercurile parlamentare - că apelul lui Putin pentru apărarea naţională nu li se aplică. Un parlamentar, de exemplu, a spus că este nevoie de el în ţară, scrie digi.24.

În acelaşi timp, Volodin a lăudat faptul că există parlamentari deja desfăşuraţi în regiunea ocupată Donbas din estul Ucrainei. Potrivit acestuia, numai rezerviştii cu experienţă de luptă şi pregătire militară specială sunt chemaţi.

Omul de încredere al lui Putin a recunoscut de asemenea că „apar întrebări care îngrijorează cetăţenii” ruşi în urma unor proteste de stradă şi informaţii despre exodul în masă al tinerilor ruşi din ţară. Volodin a declarat că astăzi trupele ruse din Ucraina luptă de asemenea împotriva „forţelor NATO”.

„În Ucraina există instructori NATO, mercenari din ţările NATO, tehnologie, arme şi muniţie NATO”, a spus el. Sunt 1.000 de kilometri de linie de front pentru a o apăra, a adăugat preşedintele Dumei de Stat.

publika.md
Abonează-te
sau
Urmărește canalul nostru de Telegram
Știri similare
  • Duma de Stat a Rusiei ratifică anexarea celor patru regiuni ucrainene unde au fost impuse referendumuri
  • „Chiar și copiii vă pot face praf”. Kadîrov își trimite feciorii minori la război. Cel mai mic are 14 ani
  • VIDEO | Momentul când soldații ucraineni ridică steagul în orașul Liman, în care militarii ruși au fost încercuiți
  • Șeful centralei nucleare Zaporojie, Igor Murașov, a fost răpit de ruși
  • Șeful Moldovagaz, Vadim Ceban: „Gazul se livrează în Moldova în regim normal”
  • CSE a decis: Rezervele de stat vor fi completate cu încă 15 milioane m3 de gaze naturale
  • Finlanda spune STOP. De vineri se închide ultima frontieră terestră din UE deschisă turiștilor ruși
  • Zelenski, mesaj disperat către ruși: Luptați pentru pământul vostru și nu vă amestecați în țara noastră
  • Cetățenii Moldovei traversează cel mai des frontiera de stat. Sunt urmați de ucraineni, români, israelieni și ruși
  • Mobilizarea lui Putin // Câți cetățeni ruși au intrat în R.Moldova