Știrinews.24.md
2 Martie 2023, 17:18
301

Șefa parchetului european, Laura Codruța Kovesi, vrea să ia în vizor încălcările sancțiunilor împotriva Rusiei

Șefa parchetului european, Laura Codruța Kovesi, vrea să ia în vizor încălcările sancțiunilor împotriva Rusiei

Ea vrea să ia ca țintă persoanele, companiile sau organizațiile criminale care evită sancțiunile economice impuse de UE Rusiei ca răspuns la invadarea Ucrainei, alimentând astfel mașinăria de război a Moscovei.

"Comisia Europeană ne-a întrebat dacă putem să ne ocupăm de acest lucru. Răspunsul nostru a fost: 'Da, putem să o facem. Suntem pregătiți'", a dat asigurări Kovesi, într-un interviu pentru AFP realizat la sediul parchetului european din Luxemburg."Avem procurori specializați. Avem birouri în 22 de state membre (...) Suntem singurul instrument disponibil în acest moment la nivel european pentru a combate această formă de criminalitate", a spus ea.

Totuși, liderii statelor membre sunt cei care trebuie să ia decizia de a însărcina oficial parchetul european cu această nouă misiune, iar nu toți sunt susținători fervenți ai acestui lucru, comentează AFP.

În România, Kovesi a fost cel mai tânăr procuror general și prima femeie care a ocupat această funcție, înainte de a prelua conducerea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), reamintește agenția franceză de presă.

Tenacitatea sa în anchetarea neregulilor clasei politice i-a adus animozități în rândul guvernului român, iar ea a fost demisă din acest post cu puțin timp înainte de a fi numită șefa noului parchet european, adaugă AFP.

Echipele sale au obținut de atunci succese importante, cum ar fi operațiunea 'Amiral', care a permis destructurarea unei rețele prezente în toate țările din UE, vinovată de o fraudă transfrontalieră cu TVA de 2,2 miliarde de euro - iar asta pornind de la o cerere de ajutor de la autoritățile fiscale portugheze în legătură cu o mică firmă care comercializa telefoane mobile și alte aparate electronice.

Parchetul european (EPPO) nu a reușit totuși încă să ralieze toate statele membre ale UE: cinci dintre ele (Danemarca, Suedia, Ungaria, Polonia și Irlanda) refuză să participe și să numească procurori dedicați.

"Ne-ar plăcea să lucrăm cu colegii noștri din cele cinci state în cadrul EPPO, însă este o decizie politică", a comentat Kovesi.

"Ceea ce sper este că, văzând rezultatele noastre, constatând avantajele pe care le oferă EPPO, rapiditatea, eficacitatea anchetelor noastre, ei ar putea fi convinși că singura soluție este să ni se alăture", a adăugat procuroarea-șefă.Kovesi a respins ideea că țările din estul Europei ar fi mai corupte decât celelalte, evidențiind anchetele în desfășurare în Germania și Italia privind fraude ample cu TVA.

Ea a precizat de asemenea că s-a deplasat la Kiev cu echipele sale, care sunt pregătite să ajute Ucraina să deruleze reformele anticorupție necesare pentru aderarea la UE.

Procuroarea-șefă explică mai explică faptul că, inclusiv în cadrul țărilor din UE, lupta împotriva fraudei fiscale se izbește de o ostilitate anti-Bruxelles.

"Aud spunându-se în unele state membre că, dacă furi bani naționali, este o problemă, dar dacă furi bani ai UE, nu mai este o problemă", a afirmat ea.

"Este un mod greșit de a gândi. Până la urmă, banii voștri, banii noștri, sunt destinați tuturor cetățenilor europeni. Și trebuie protejați pentru toți cetățenii europeni", a mai spus Kovesi.

radiochisinau.md
Abonează-te
sau
Urmărește canalul nostru de Telegram
Știri similare
  • Charles Michel a ajuns la Chișinău. Președintele Consiliului European, întâmpinat la Președinție
  • Sportivii moldoveni au obținut doar locuri de frunte la Campionatul European Hand to Hand Fighting
  • Restart sistemului de asistență socială. Patru probleme pe care vrea sî le soluţioneze guvernarea
  • Rusia vrea să modernizeze apărarea antiaeriană a Moscovei
  • Șeful diplomației UE, Josep Borrell. : Pregătim o misiune civilă în R. Moldova pentru a consolida capacitatea țării împotriva amenințărilor hibride
  • Medvedev amenință după mandatul de arestare împotriva lui Putin: „Consecințele pentru dreptul internațional vor fi monstruoase”
  • Ministrul german de Externe: Încercările Rusiei de a destabiliza Moldova și Georgia se intensifică
  • Eugen Mihalcean si Radu Lefter au obținut medalii de bronz la Campionatului European Under 23 de Lupte Libere
  • Luptătoarea Mariana Draguțan a obținut bronzul în cadrul Campionatului European Under 23
  • VIDEO Se vrea amânarea alegerii membrilor CSM? Subiect nou, pe ordinea de zi a Adunării judecătorilor