Știrinews.24.md
24 Martie 2023, 13:05
80

S-a scris ISTORIE la Chișinău! Legea prin care limba română devine oficială în Moldova, publicată în Monitorul Oficial

Decretul de promulgare și Legea pentru implementarea considerentelor unor hotărâri ale Curții Constituționale au fost publicate în numărul de astăzi, 24 martie, al Monitorului Oficial și au intrat în vigoare.

Astfel, începând de astăzi, în toată legislația Republicii Moldova, sintagma „limba română” va lua locul „limbii moldovenești”. Vor fi înlocuite și sintagmele „limba oficială”, „limba de stat” și „limba maternă”.

Printre prevederile legii mai figurează considerarea desuetudinii textului „funcționând pe baza grafiei latine” din articolul 13 din Constituție. De asemenea, în termen de 30 de zile de la intrarea legii în vigoare, autoritățile publice cu competență de adoptare, aprobare sau emitere a actelor normative inferioare legii vor opera modificările ce se impun. Totodată, Sărbătoarea Națională „Limba noastră”, așa cum este denumită în prezent în Hotărârea Parlamentului cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare și cele de odihnă și în Codul muncii, va fi numită „Limba română”.

Proiectul de lege a fost înregistrat în Parlament în data de 24 februarie. Autori sunt un grup de deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate, care deține majoritatea în Parlament.

Agenția Resurse Informaționale Juridice va asigura în sistemul informațional „Registrul de stat al actelor juridice” operarea modificărilor referitoare la limba de stat – limba română, în toată legislația Republicii Moldova, inclusiv în Constituția țării.

Pe 5 decembrie 2013, Curtea Constituțională a stabilit că limba oficială a Republicii Moldova este limba română, aşa cum este scris în Declaraţia de Independență, care prevalează asupra Constituției. La acel moment Înalta Curte a remis Parlamentului recomandarea ca articolul 13 din Constituţia Republicii Moldova să fie modificat în conformitate cu prevederile incluse în Declaraţia de Independenţă, însă până acum nici o legislatură care a urmat nu a inclus acest subiect pe ordinea de zi.

realitatea.md
Abonează-te
sau
Urmărește canalul nostru de Telegram
Știri similare
  • SUA au sancționat șapte agenți ruși acuzați că au încercat să răstoarne puterea din Republica Moldova
  • Norvegia se alătură la sancțiunile UE la adresa oligarhilor fugari și a celor din anturajul lor care vor să destabilizeze RM
  • Polițiștii și procurorii au efectuat 13 percheziții la Penitenciarul Pruncul și în Chișinău, într-un dosar ce vizează o organizație criminală
  • Zalina Marghiev din Republica Moldova a cucerit AURUL la Campionatele Internaționale ale României
  • A adormit la volan, cu 2 copii pe bancheta din spate: Momentul în care șoferița intră într-un gard, la Tighina
  • 11 deputați, sancționați pentru absențe nemotivate; Cei din fracțiunea „Șor” rămân în topul celor care chiulesc de la muncă
  • Șor, Plahotniuc și… încă cine? Lista persoanelor acuzate de destabilizări în Moldova, sancționate de Canada
  • Prim-ministrul Marii Britanii a anunțat un nou sprijin pentru Moldova. Ar fi vorba despre 10,5 milioane de lire sterline
  • VIDEO | Maia Sandu: Toți oaspeții au spus la unison că summitul a fost un succes, iar acest succes se datorează vouă, oameni ai R. Moldova
  • Premierul ceh, Petr Fiala: Cehia va deschide oficiul unui atașat militar în Republica Moldova