Știrinews.24.md
25 Martie 2024, 20:15
79

Regele Charles al Marii Britanii este „frustrat” de ritmul de recuperare după cancer, dezvăluie nepotul său

Regele Charles al Marii Britanii este „frustrat” de ritmul de recuperare după cancer, dezvăluie nepotul său

Regele Charles al Marii Britanii este "frustrat" de ritmul în care se recuperează după ce a fost diagnosticat cu cancer, a declarat duminică nepotul său, Peter Phillips, primul membru al familiei regale care a vorbit în detaliu despre cum se simte monarhul, relatează Reuters și News.ro.

Această perspectivă asupra mentalităţii regelui vine după ce Kate, Prinţesa de Wales a Marii Britanii, a anunţat vineri că face chimioterapie preventivă după ce i s-a descoperit un cancer, o nouă lovitură pentru sănătatea familiei regale.

Peter Phillips, cel mai mare dintre cei opt nepoţi ai regretatei regine Elizabeth a II-a şi fiul prinţesei Anne, a declarat într-un interviu pentru Sky News Australia că regele era frustrat deoarece recuperarea sa durează mai mult decât şi-ar fi dorit.

"Este frustrat că nu poate continua să facă tot ceea ce ar vrea să poată face", a spus el, adăugând că, deşi este pragmatic şi înţelege nevoia de timp pentru recuperare, este nerăbdător să revină la normalitate.

"Întotdeauna îşi presează personalul şi pe toată lumea - medicii şi asistentele sale - pentru a putea spune: de fapt, pot să fac asta, pot să fac asta?", a dezvăluit nepotul său.

Charles, în vârstă de 75 de ani, speră să participe duminica viitoare la o slujbă de Paşte restrânsă şi la o reuniune de familie, deşi prezenţa sa nu va fi confirmată în avans.

Palatul Kensington a declarat că nici Kate şi nici soţul ei, moştenitorul tronului, prinţul William, nu vor fi prezenţi la slujba de Paşte.

Charles a fost supus unei proceduri corective pentru o prostată mărită în ianuarie. Palatul Buckingham a dezvăluit apoi, în februarie, că el va urma un tratament pentru o formă nespecificată de cancer, ceea ce înseamnă că a trebuit să îşi amâne îndatoririle regale publice.

Joi, regina Marii Britanii, Camilla, a declarat că soţul ei, Charles, se simte "foarte bine", în timp ce a salutat mulţima în timpul unei vizite în Irlanda de Nord.

jurnal.md
Abonează-te
sau
Urmărește canalul nostru de Telegram
Știri similare
  • 58 de moldoveni, sancționați de autorități după ce au dat foc vegetației uscate și deșeurilor menajere
  • Peste 7.000 de profesori lipsesc în școlile din R. Moldova. Ministrul Educației explică care este cauza
  • Conferința regională a FAO ar fi fost mutată de la Chișinău după ce Moscova a pus presiuni pe ONU. Zaharova: Am obținut schimbarea locației
  • Maia Sandu, despre vizitele conducerii Găgăuziei în Rusia: Pentru ei uciderea oamenilor nevinovați este un lucru normal
  • Ministrul de Externe al Germaniei: Aderarea R. Moldova la UE este o necesitate geopolitică. Putin trebuie să se oprească
  • Martie este a zecea lună consecutivă în care recordul global de căldură a fost depăşit
  • „Astfel de acțiuni nu sunt tolerate”. Reacția PSDE, după ce vicepreședintele raionului Telenești a fost prins beat la volan
  • Energocom a procurat 30 mln. metri cubi de gaze la un preț mai avantajos, decât cel oferit de Gazprom: Precis nu este de origine rusească
  • Klaus Iohannis şi Charles Michel găzduiesc o reuniune de lucru dedicată pregătirii viitoarei Agende strategice a UE
  • Astăzi este marcată Ziua mondială de conștientizare a autismului