Știrinews.24.md
20 Februarie 2024, 12:58
84

Recean, către fermieri: Producătorii agricoli vor putea accesa de urgență un credit de până la 500 mii lei pe care statul îl va garanta

Recean, către fermieri: Producătorii agricoli vor putea accesa de urgență un credit de până la 500 mii lei pe care statul îl va garanta

Începând cu 1 martie, orice producător agricol va putea accesa de urgență un credit de până la o jumătate de milion de lei la condiții foarte avantajoase pe care statul îl va garanta. Anunțul a fost făcut de prim-ministrul Dorin Recean la întrevedere cu fermierii protestatari.

În cadrul discuției, șeful Executivului a prezentat producătorilor de cereale, afectați de crizele din ultimii ani, o soluție imediată pe care a elaborat-o Guvernul – Creditul Agricol de Urgență. Acesta prevede garantarea a 90% pentru 500 de mii de lei per întreprindere. Potrivit lui Recean, această soluție reprezintă un sprijin real oferit de stat pentru ca agricultorii să poată începe sezonul agricol de primăvară.

Banii vor putea fi folosiți imediat pentru motorină, fertilizanți, piese de schimb și tot ce au nevoie acești agricultori pentru lucrările în câmp din perioada următoare”, a menționat premierul.

Recean a precizat că Guvernul cunoaște problemele cu care se confruntă producătorii de cereale și de fiecare dată a venit cu măsuri concrete de suport.

Deja au fost alocate 50 de milioane de lei din Fondul de intervenție a guvernului pentru a compensa pierderile agricultorilor în urma secetei. Doar în ultimul an am acordat aproape 2 miliarde de lei pentru subvenții și alte tipuri de ajutor în agricultură. Blocarea vămilor și a drumurilor nu este o soluție de a rezolva problemele din sector, nu ajută pe nimeni, dimpotrivă creează probleme oamenilor, transportatorilor, precum și exportatorilor de cereale”, a conchis prim-ministrul.

deschide.md
Abonează-te
sau
Urmărește canalul nostru de Telegram
Știri similare
  • Vot FINAL: Producătorii de cereale vor beneficia de credite oferite de stat pentru lucrările din această primăvară
  • Peste 7.000 de profesori lipsesc în școlile din R. Moldova. Ministrul Educației explică care este cauza
  • PSDE : „Ne adresăm către toate partidele proeuropene, să facem front comun”
  • Refugiații din Ucraina, care se angajează la muncă în R. Moldova, vor fi asigurați medical
  • Martie este a zecea lună consecutivă în care recordul global de căldură a fost depăşit
  • Bolea: Birocrația a fost cea care a frânat procesul de recepționare a motorinei
  • Bărbatul care și-a abuzat sexual fiica timp de 18 ani, condamnat. Procurorii vor o sentință mai dură
  • Un tănăr din RM care transporta migranţi, oprit cu focuri de armă în România; În timpul urmăririi, a lovit alte două mașini
  • Până pe 1 octombrie, Energocom va trebui să stocheze 102,4 milioane de metri cubi de gaze
  • Ce premii vor primi moldovenii care vor obține performanțe la Jocurile Olimpice din anul 2024