Știrinews.24.md
15 Martie 2023, 12:53
119

Protocolul modificat al Acordului între Republica Moldova și Ucraina cu privire la activitatea transportului feroviar a fost aprobat de Executiv

Protocolul modificat al Acordului între Republica Moldova și Ucraina cu privire la activitatea transportului feroviar a fost aprobat de Executiv

Protocolul prevede eliminarea operațiunilor de control dublu, iar în unele sectoare - triplu al autorităților vamale și de management al frontierei. Astfel, vor fi simplificate procedurile de tranzit feroviar al mărfurilor pe teritoriul Ucrainei, cu destinația Republica Moldova și România, și pe teritoriul Republicii Moldova, cu destinația Ucraina și România, fapt ce va permite sporirea volumului de mărfuri transportate pe cale ferată. 

Totodată, vor fi modificate lanțurile logistice, prin redirecționarea transportului de mărfuri de pe segmentul rutier pe cel feroviar. În rezultat, va fi diminuată sarcina pe drumurile rutiere naționale, ceea ce va duce la majorarea volumelor de mărfuri aflate în tranzit pe teritoriul Republicii Moldova și va avea un impact pozitiv asupra economiei naționale.

„Proiectul intervine cu modificări privind eliminarea controlului autorităților vamale și de frontieră ale Ucrainei la stația Reni. Aceasta va permite micșorarea timpului de transport al mărfurilor din/în complexul portuar Giurgiulești sau România și vor avea impact pozitiv asupra costului final al bunurilor exportate/importate de beneficiari din Republica Moldova, reducând cheltuielile pentru transport”, a menționat ministra Lilia Dabija.

radiochisinau.md
Abonează-te
sau
Urmărește canalul nostru de Telegram
Știri similare
  • Donație din partea SUA: Vămile din R. Moldova, dotate cu echipamente moderne pentru detectarea contrabandei
  • Andrei Spînu îl vede în spate pe fugarul Șor//De ce a fost anulată licitația pentru spațiile comerciale de la Aeroport
  • După Danemarca, și Suedia anunţă un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, în valoare de 680 milioane de dolari
  • La Președinție sunt expuse fotografiile jurnaliștilor Viorica Tataru și Andrei Captarenco pentru a comemora doi ani de război în Ucraina
  • Autoritatea Aeronautică Civilă a revocat Certificatul de Operator Aerian al Air Moldova
  • VIDEO Viorica Puica a trecut cu succes filtrul Comisiei Vetting. Raportul, aprobat de CSM
  • Dorin Recean: În câteva săptămâni, motorina donată de România va ajunge în R. Moldova
  • Pregătiri pentru alegerile locale din 8 localități ale R. Moldova. CEC prezintă datele despre alegători
  • Cei mai buni în știință și inginerie! 42 de elevi au fost premiați la concursul „Moldova Science and Engineering Fair”
  • Un profesor din Moldova a violat doi elevi; Acesta a fost condamnat la 17 ani de pușcărie