Programul funeraliilor maestrului Vladimir Beșleagă

Ministerul Culturii a anunțat programul funeraliilor scriitorului Vladimir Beșleagă. Astăzi, la ora 16:00, sicriul cu trupul neînsufletit al maestrului va fi depus la Biserica Ortodoxă „Sfinții Trei Ierarhi” din Chișinău.
În dimineața zilei de vineri, 28 februarie, sicriul va fi depus la Palatul Național „Nicolae Sulac”, unde va avea avea loc un miting de doliu.
Vladimir Beșleagă va fi petrecut pe ultimul drum la ora 12:00 la Cimitirul Central din str. Armenească
Totodată, Ministerul Culturii anunță că va onora memoria și contribuția maestrului Vladimir Beșleagă la dezvoltarea literaturii și culturii române, prin organizarea a unei serii de evenimente speciale, inclusiv o expoziție retrospectivă, lecturi publice și publicarea unei ediții aniversare a operei sale.
28 februarie a fost declarată zi de doliu național. În toate localitățile, precum și în misiunile diplomatice și consulare ale Republicii Moldova de peste hotare, va fi arborat în bernă Drapelul de Stat al Republicii Moldova.