Știrinews.24.md
17 Ianuarie 2022, 12:39
130

Procuratura municipiului Bălți prezintă scuze publice lui Gheorghe Petic

Procuratura municipiului Bălți prezintă scuze publice lui Gheorghe Petic

Procuratura municipiului Bălți vine cu scuze oficiale adresate fostului polițist de frontieră, Gheorghe Petic.

„În legătură cu devenirea definitivă și irevocabilă a sentinței de achitare, pronunțate de Judecătoria Orhei, sediul Central, la 30 noiembrie 2021, ca urmare a renunțării integrale la învinuirea înaintată de către acuzatorul de stat, procurorul în Procuratura raionului Orhei, Vadim Machidon, din motivul, că fapta imputată nu întrunește elementele constitutive a infracțiunilor prevăzute de art.171 alin.(1) și art.179 alin.(2) din Codul penal, în temeiul prevederilor art.12 al Legii nr.1545 din 25.02.1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești, aduc domnului Gheorghe Petic, scuze oficiale în numele statului din numele procurorilor și ofițerilor de urmărire penală care au instrumentat cauzele penale în privința Dumneavoastră”, se menționează în comunicatul de presă emis de adjunctul procurorului-șef al Procuraturii municipiului Bălţi Alexandru Celac.

jurnal.md
Abonează-te
sau
Urmărește canalul nostru de Telegram
Știri similare
  • O secție din cadrul spitalului „Gheorghe Paladi” a fost reparată capital
  • Primarul orașului Bălți, alungat din prezidiul Consiliului Municipal: „Circul rămâne circ”
  • ANSA conduce topul instituțiilor publice corupte, după infracțiunile descoperite de CNA
  • Biroul politici de reintegrare: Rusia pregătește mai multe provocări în regiunea transnistreană. Imaginile cu elicopterul „atacat” prezintă elemente de montaj
  • Un avocat din Bălți a fost reținut în flagrant de CNA cu 70 000 de lei. Acesta ar fi pretins 100 000 de lei sub pretextul influențării unor judecători de la Chișinău
  • Funcționarii din primării vor primi sporuri lunare din partea autorităților publice locale. Proiectul de lege, aprobat în prima lectură
  • Furnizorii de servicii publice, obligați să implementeze măsuri de asigurare a securității cibernetice
  • BAC 2024: Au fost publicate testele de exersare pentru sesiunea de examene din acest an
  • Viorel Morari nu mai poate reveni la Procuratura Anticorupție; CSJ a declarat inadmisibil recursul fostului șef PA
  • A fost semnat acordul de finanțare a Liniei Electrice Aeriene Bălți-Suceava cu BERD