Știrinews.24.md
21 Septembrie 2022, 10:36
111

Prima adresare a lui Putin către ruşi de la începutul războiului în Ucraina: Mobilizare parţială şi ameninţări cu arme nucleare

Vladimir Putin a anunțat, miercuri dimineață, mobilizare parțială în Rusia și a amenințat din nou cu armele nucleare. Totodată, el a spus că vor fi asigurate "condițiile pașnice de organizare a referendumurilor" în zonele ocupate din Ucraina. Aceasta este prima adresarea a liderului de la Kremlin către naţiune şi are loc în timp ce zeci de şefi de state au fost convocaţi la reuniunea ONU unde se dscută problemele de securitate şi situaţia din Ucraina.

Putin a dat de înţeles că nu renunţă la războiul din Ucraina. „Operațiunea specială a fost absolut necesară și indispensabilă. Noi nu avem niciun drept moral să-i dăm pe cei apropiați să devină carne de tun. Pentru a apăra patria noastră, pentru a asigura siguranța oamenilor noștri susțin propunerea Ministerului Apărării de a realiza o mobilizare parțială. Mai exact este vorba de cetățenii care acum sunt în rezervă, adică vor fi chemați la armată doar cei care sunt în rezervă, care au fost în armată și au experiență. Ei vor fi instruiți adăugător în funcție de pregătirea lor”, a declarat liderul de la Kremlin.

Prima adresare a lui Putin către ruşi de la începutul războiului în Ucraina: Mobilizare parţială şi ameninţări cu arme nucleare

Totodată, Vladimir Putin a declarat deschis că intenţionează să alipească la Rusia teritoriile ocupate din Ucraina: „Trebuie să acordăm sprijin deosebi pentru aprovizionarea Donbasului cu muniții. Vrem să eliberăm de neonaziști aceste teritorii, Herson, Zaporojie. Administrațiie din Zaporojie și Herson au decis să organizeze un referendum pentru alipirea la Rusia. Oamenii trebuie să aleagă liber”.

Puțin a mai spus că oficialii NATO susțin că este posibil să folosească arme nucleare împotriva Rusiei, iar aceasta va folosi toate mijloacele pentru apărarea integrităţii teritoriale a Rusiei.

În ajun de a fi anunţată mobilizarea parţială în Rusia, parlamentarii ruși au adoptat un proiect de lege care înăsprește pedepsele până la 15 ani pentru dezertarea și predarea voluntară în timp de război, iar cei care vor refuza să lupte vor fi pedepsiţi cu 3 ani de închisoare.

În aceste condiții, au explodat căutările pe Google Rusia pentru expresii precum „mobilizare”, „cum poți pleca din Rusia”, „cum poți pleca din Rusia 2022”, „adresarea lui Putin”, „cum poți scăpa de armată”.

anticoruptie.md
Abonează-te
sau
Urmărește canalul nostru de Telegram
Știri similare
  • Republica Cehă le cere cetățenilor săi să părăsească Rusia, în urma ordinului de mobilizare dat de Moscova
  • Uniunea Europeană convoacă ambasadorii ruși după anexările ilegale din Ucraina
  • Aproape 1 800 de copii din Ucraina au fost înscriși în școlile și grădinițele din Republica Moldova
  • Falsuri și destabilizări. Rușii anunță „o mobilizare” generală în Moldova, care i-a prin surprindere autoritățile
  • Zelenski anunță eliberarea a două localități din regiunile anexate ilegal de Putin
  • Curtea Constituţională a Rusiei a declarat constituțională anexarea teritoriilor din Ucraina
  • Țările NATO din Europa Centrală și de Est, mesaj comun pentru Ucraina. Iohannis: Susținem ferm decizia NATO privind aderarea Ucrainei
  • Turgia condamnă anexarea ilegală a patru regiuni ucrainene de către Rusia
  • Biden, după ce Putin a anexat ilegal bucăți din Ucraina: „Nu poate ocupa teritoriile vecinilor săi și să scape cu asta”
  • Șeful centralei nucleare Zaporojie, Igor Murașov, a fost răpit de ruși