Urmărește-ne pe Telegram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.

Polonia și UE au donat echipament medical pentru Institutul Mamei și Copilului

Institutul Mamei și Copilului din Chișinău a primit un lot de echipament medical din partea Poloniei și a Uniunii Europene. Dispozitivele medicale urmează să fie distribuite în mai multe subdiviziuni ale instituției, transmite IPN.

În cadrul ceremoniei de donare, ambasadorul polonez la Chișinău, Tomasz Michał Kobzdej, a declarată că anul precedent a demonstrat semnificația și importanța cuvântului solidaritate. Crizele, pandemia au solicitat un răspuns foarte urgent și solidaritatea are o semnificație aparte pentru Polonia. În spiritul solidarității, liderii Poloniei, populația poloneză și-a exprimat dorința să sprijine Republica Moldova în aceste timpuri atât de dificile. Și acest lucru a fost subliniat și de șeful statului polonez în luna iulie, la întrevederea cu președinta Republicii Moldova, care a participat la celebrarea celor 30 de ani de la stabilirea relațiilor bilaterale moldo-poloneze.

„În calitatea mea de diplomat, reprezentant al Poloniei, sunt foarte mândru să văd acest echipament medical atât de modern, atât de sofisticat și care este donat Institutului. Orice sprijin este important, însă această donație nu este doar simbolică. Datorită eforturilor depuse de prim-ministru și de alți înalți oficiali, inclusiv de la Ministerul Sănătății, Institutul este echipat practic cu toate echipamentele și rechizitele care au fost listate”, a mai spus ambasadorul.

Directorul IMC, Sergiu Gladun, a menționat că în cadrul Institutului le sunt acordate servicii medicale și refugiaților din Ucraina. De la începutul războiului, în februarie, peste 1 300 de adresări au fost înregistrate în diferite subdiviziuni ale IMC, iar peste 400 de pacienți au fost tratați în staționar. 64 de refugiate au născut la IMC. „Vreau să vă spun încă o dată mulțumiri pentru acest gest, pentru acest sprijin. Mulțumesc Ambasadei Poloniei pentru acest ajutor, Delegației Uniunii Europene care asigurat transportarea echipamentelor”, a mai spus directorul IMC.

Prezentă la eveniment, deputata PAS, Ana Oglinda, a declarat că a activat în cadrul acestei instituții timp de 35 de ani, în Secția terapie intensivă, și cunoaște foarte bine care este însemnătatea echipamentului donat. Grație Ambasadei Poloniei și poporului polonez a fost implementat nu doar acest proiect, ci cel puțin 15 proiecte destinate mai multor secții ale IMC. „Aceasta este prima tranșă a proiectului, iar colaborarea cu Ambasada poloneză este în plină desfășurare. Inclusiv colaborarea care va urma cu Institutul Mamei și Copilului din Lodz, pentru a implementa un transfer tehnologic”, a notat parlamentara.

Vezi de asemenea

DOC // „Moldova Fruct” cere măsuri urgente de la autorități pentru diminuarea impactului secetei și embargoului

„Trebuie să constatăm, că este practic imposibil să reorientăm această cantitate pe alte piețe timp de un an. Suntem în căutarea piețelor alternative, avem planificată participarea la un șir de expoziții internaționale pentru a promova fructele

Nicu Popescu și-a luat rămas bun de la ambasadorul Lituaniei

Ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu a avut o întâlnire de rămas bun cu ambasadorul Lituaniei la Chișinău, Kestutis Kudzmanas, cu prilejul încheierii misiunii sale diplomatice în Republica Moldova. „Am fost asigurat că

MAIA, despre refuzul Rosselhoznadzor de a importa produse vegetale din RM: „Vom avea discuții cu ambasadorul”

Innterzicerea de către Serviciul Federal de Supraveghere Veterinară și Fitosanitară al Federației Ruse (Rosselhoznadzor) a importului temporar de produse vegetale din Republica Moldova a fost discutat astăzi în cadrul unei ședințe la Ministerul

MAEIE îndeamnă moldovenii să evite deplasările pe insula Thasos, Grecia. A fost dispusă evacuarea cetățenilor din cauza incendiilor

Din cauza incendiilor de vegetație, care afectează în prezent estul insulei Thasos, Grecia, autoritățile elene au dispus evacuarea cetățenilor din regiune. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) recomandă cetățenilor moldoveni să

Nicu Popescu admite că decizia Moscovei de a interzice importul fructelor și legumelor din R.Moldova ar avea o conotație politică

„Ceea ce pot spune eu este că în Republica Moldova, anterior ani de zile la rând au fost introduse restricții împotriva exporturilor noastre pe piața din Federația Rusă din motive politice. Anterior acest lucru s-a făcut cu regularitate”, a declarat el

Atenție, șoferi! Traficul rutier va fi suspendat pe strada Ismail din Capitală. Cum va fi redirecționat transportul public

În acest weekend, 13-14 august 2022, va fi suspendat traficul rutier pe str. Ismail, la intersecția cu str. Alexandru cel Bun, tronsonul cuprins între străzile Dimitrie Cantemir și Columna. # Rutele nr. 9, nr. 13 și nr. 20 vor circula de pe str. Ismail