Știrinews.24.md
5 Septembrie 2023, 17:23
41

Maia Sandu va participa la Summitul Inițiativei celor Trei Mări

Maia Sandu va participa la Summitul Inițiativei celor Trei Mări

Administrația prezidențială de la Chișinău precizează că la București Maia Sandu se va întâlni cu șefi de stat și de guvern din Europa Centrală și va discuta investițiile în proiecte de infrastructură care ne vor conecta la Uniunea Europeană.Totodată, Președinția de la București menționează că la evenimentul de nivel înalt vor fi prezenți reprezentanți din toate cele 12 state participante la Inițiativă. La fel, vor participa partenerii strategici ai Inițiativei celor Trei Mări (I3M) – Statele Unite, Comisia Europeană și Germania, precum și o serie de invitați speciali. Printre participanți se mai numără și reprezentați ai unor importante organizații internaționale, cum ar fi Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Europeană de Investiții, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială.Pe 7 septembrie, Guvernul României, sub înaltul patronaj al președintelui României, Klaus Iohannis, va organiza o nouă ediție a Forumului de Afaceri al I3M. În cadrul lucrărilor Summitului, liderul de la Cotroceni va prezenta rezultatele mandatului României la conducerea I3M (iunie 2022- septembrie 2023), reflectate, de asemenea, în Declarația Comună a Summitului, care va fi adoptată la finalul discuțiilor.„Aceasta va constitui un reper important pentru activitățile viitoare ale I3M, vizând direcțiile de acțiune pentru dezvoltarea interconectărilor transfrontaliere în domeniul infrastructurii de transport, al energiei și al digitalizării, dar și privind consolidarea și diversificarea instrumentelor financiare ale Inițiativei. Prin adoptarea Declarației de la București, Grecia va deveni cel de-al 13-lea stat participant la Inițiativă, iar Ucraina și Republica Moldova vor obține calitatea de state participante asociate la I3M”, se arată într-un comunicat de presă al administrației prezidențiale de la București.

radiochisinau.md
Abonează-te
sau
Urmărește canalul nostru de Telegram
Știri similare
  • La 7 octombrie va avea loc Forumul Național al Cadrelor Didactice; Maia Sandu: Vom discuta despre oportunități și provocări
  • FOTO: Maia Sandu s-a întâlnit la New York cu diaspora moldovenească stabilită în SUA
  • Cu promisiuni a „smuls” Maia Sandu de la Joe Biden
  • FLYONE lansează zboruri din primăvara anului viitor către trei orașe fascinante
  • Parlamentul de la Chișinău a denunțat alte trei acorduri cu CSI
  • VIDEO // Apelul Maiei Sandu de la tribuna ONU: Trupele rusești să plece din R.Moldova!
  • Zeama moldovenească s-a clasat pe locul trei în topul celor mai bune supe de pui din lume
  • VIDEO: Un lan de cânepă în sumă de 1,5 mil. de lei, descoperit la Drochia; Trei bărbați, cercetați pentru trafic de droguri
  • Prima zi la Adunarea Generală ONU. Maia Sandu a avut discuții bilaterale cu lideri europeni și i-a fost acordat Premiul „Freedom Fighter”
  • Promo-LEX cere Maiei Sandu să informeze Adunarea Generală a ONU despre nerespectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană