Știrinews.24.md
21 Septembrie 2022, 11:08
32

Între 3 și 5 mii $ pentru intrarea ilegală în Moldova a ucrainenilor. Trei polițiști de frontieră, sub urmărire penală

Trei polițiști de frontieră sunt cercetați penal pentru facilitarea intrării, șederii și tranzitării ilegale a Moldovei de către persoane din Ucraina.

Potrivit Poliției de Frontieră, investigarea grupului a început în ianuarie 2022, iar ulterior la acel dosar a fost conexată și o altă cauză penală, pornită la sfârșitul lui august. Cei trei polițiști de frontieră sunt doi bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 30 și 38 de ani. Aceștia au funcții de angajați și de conducere în Sectoarele Poliției de Frontieră „Basarabeasca”,  „Săiți” din Căușeni și „Tudora”. În urma audierii celor trei, doi bănuiți au acceptat să colaboreze cu autoritatea de investigație, iar al treilea a fost reținut și urmează să fie pus sub învinuire de către procurorii PCCOCS.

Între 3 și 5 mii $ pentru intrarea ilegală în Moldova a ucrainenilor. Trei polițiști de frontieră, sub urmărire penală

„După celor nouă percheziții, pentru serviciile prestate ilegal, solicitanții achitau taxe care variau între 3 000 și 5 000 dolari americani. O parte din acești bani, în sumă de până la 1 000 dolari le reveneau polițiștilor de frontieră cercetați în cadrul dosarului. Rolul acestora consta în introducerea datelor persoanelor din Ucraina care intrau ilegal în țară în sistemul informațional integrat al Poliției de Frontieră, precum că ar fi traversat legal frontiera de stat. Prin urmare, aceasta le asigura solicitanților posibilitatea tranzitării legale a Moldovei spre Uniunea Europeană”, se arată în anunțul Poliției de Frontieră.

Conform investigațiilor, în ceea ce privește traversarea propriu-zisă a frontierei de stat de către solicitanți, această sarcină le revenea altor membri ai grupului infracțional. Aceștia le introduceau pe persoane în țară prin regiunea de Sud, în afara punctelor de trecere a frontierei de stat, precum și prin regiunea transnistreană.

O parte din acești membri ai grupului infracțional au fost identificați, iar o parte sunt anunțați în căutare, precizează Poliția de Frontieră.

realitatea.md
Abonează-te
sau
Urmărește canalul nostru de Telegram
Știri similare
  • Aproape 1 800 de copii din Ucraina au fost înscriși în școlile și grădinițele din Republica Moldova
  • Ciucă: Putem să dăm Republicii Moldova 5 milioane metri cubi de gaz pe zi, dar nu mai mult
  • CSE a dispus prelungirea autorizației de mediu pentru Uzina Metalurgică de la Râbnița
  • O nouă rută de troleibuz pentru locuitorii orașului Durlești. Când va fi lansată și ce itinerar va avea
  • Expoziție a construcțiilor ilegale, inaugurată de PAS: „Ceban adună bani pentru partid prin protejarea schemelor imobiliare”
  • Falsuri și destabilizări. Rușii anunță „o mobilizare” generală în Moldova, care i-a prin surprindere autoritățile
  • Ministrul britanic pentru Europa, Leo Docherty, vine la Chișinău
  • Ambasadoarea Kelly Keiderling și-a început mandatul în calitate de șefă a misiunii OSCE în Moldova
  • VIDEO A fost anunțat câștigătorul Premiului Nobel pentru Medicină. Ce descoperire a făcut
  • Noua șefă a Misiunii OSCE în Moldova își preia funcția; Va fi și mediator în procesul de reglementare transnistreană