Știrinews.24.md
29 Noiembrie 2022, 13:53
119

Încă o alertă falsă cu bombă la Aeroportul Internațional Chișinău. Poliția a fost sesizată în jurul orei 12.35

Încă o alertă falsă cu bombă la Aeroportul Internațional Chișinău. Poliția a fost sesizată în jurul orei 12.35

Poliția Republicii Moldova anunță că a fost sesizată de către reprezentanții Aeroportului Internațional Chișinău, în jurul orei 12.35, precum că pe adresa electronică a parvenit un mesaj cu informația că aeroportul este minat.

În urma verificărilor alerta s-a dovedit a fi falsă. Momentan, aeroportul activează în regim normal.

Poliția mai comunică faptul că astăzi, în jurul orei 5.0, a mai fost o alertă falsă cu explozive la Aeroportul Internațional Chișinău, comunicată tot prin e-mail.

În luna septembrie, Maia Sandu a convocat Consiliul Suprem de Securitate pe marginea acestui subiect. Potrivit șefei statului, alertele false se fac pentru a crea anxietate în societate, dar și pentru tergiversarea dosarelor penale. În urma ședinței CSM, s-a decis că va fi creat un mecanism cu trei nivele de alertă care va permite intervenirea în situațiile necesare. Totodată, s-a mai decis că vor fi înăsprite pedepsele pentru autorii alarmelor false cu bombă.

Amintim că, conform datelor oficiale, în perioada iulie-august curent, pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate 124 de alerte cu bombă, cu 100 mai mult, decât au fost semnalate în perioada ianuarie-iunie curent. Pentru documentarea alertelor cu bombă false, din bugetul Ministerului Afacerilor Interne, au fost cheltuiți 2 262 400 de lei. 

Alertele false sunt anunțate periodic în diferite instituții ale statului sau private. Totul a început pe 5 iulie, când peste 50 de alerte cu bombă au fost anunțate pe întreg teritoriul republicii: la parlament, la guvern, la instituții judecătorești, în centre comerciale, în spitale, la Aeroportul Internațional Chișinău etc. Despre acestea autoritățile au fost informate prin intermediul poștei electronice.

Potrivit autorităților, pe caz sunt bănuite mai multe persoane atât din țară, cât și de peste hotare, iar aceste acțiuni sunt făcute cu scopul de a destabiliza și de a crea neliniște în societate.

diez.md
Abonează-te
sau
Urmărește canalul nostru de Telegram
Știri similare
  • O secție din cadrul spitalului „Gheorghe Paladi” a fost reparată capital
  • Pădurile Moldovei, mai protejate? Noul Cod Silvic a fost aprobat de Parlament
  • Escrocheriile cu „ruda implicată în accident” // Poliția a reținut 4 suspecți, care au lăsat oamenii fără circa 900 000 de lei
  • MAE dezminte informațiile Irinei Vlah, potrivit căreia o moldoveancă ar fi fost rănită în atentatul de la Moscova
  • Accidentul de la Boldurești: IGP anunță că angajați de la IP Nisporeni au fost demiși, iar unul s-a ales cu mustrare
  • Doi bărbați, dintre care un fost angajat al structurilor de forță, reținuți pentru organizarea migrației ilegale a patru ucraineni
  • Un bărbat, care a încercat să violeze o minoră de 14 ani într-un parc din Chișinău, condamnat la 8 ani de detenție
  • VIDEO: CNA desfășoară percheziții într-un dosar de corupție; Sunt implicați avocați, polițiști și un fost judecător al CSJ
  • VIDEO / Un pușcăriaș și-a pus capăt zilelor, după ce a fost șantajat de alți deținuți. Poliția a descins cu percheziții în trei penitenciare
  • Importul de cereale în Republica Moldova va fi permis doar în baza licenței încă trei luni