Igor Dodon, reacție după reținerea fratelui său: Cineva de sus a decis să aplice teroarea. Luptați cu mine, nu cu mama, soția și fratele
„Reținerea fratelui meu nu poate fi subiect de speculații politice si de bârfe oportuniste. Este evident, orice s-ar spune, că are loc continuarea represaliilor organizate de puterea PAS. Ei continuă presiunea asupra mea.
Anterior guvernarea a supus represiunilor și hărțuirii cu dosare penale alți membri ai familiei, au umilit public mama, soția, pe cumnatul meu. Acum a venit rândul fratelui. Regret ca persoane apropiate mie sunt supuse intimidărilor și represaliilor doar din motiv că au un grad de rudenie cu mine.
Nu mă mai mira josnicia unora care afirmă că reținerea unei rude apropiate mie ar fi un circ, un joc și chiar parte a nu știu care înțelegeri. Acestea sunt prostii și aberații. Cred că nimeni n-ar vrea să se afle vreodată în situația în care persoane apropiate, dar mai ales mama, soția și fratele să sufere doar din motiv că la un moment dat au devenit incomode puterii politice din stat. Trebuie să înțelegeți că ceea ce se întâmplă este o formă a terorii care caracterizează poliția politică instaurată de guvernarea PAS.
Pentru informație: fratele nu are alte acuzații decât cele legate de dosarul meu politic. Cu mult timp înainte, el a preîntâmpinat procuratura că revine astăzi în țară, indicând ruta, data și ora. Era dispus să accepte o citație la Procuratură. Dar cineva de sus a hotărât să aplice teroarea și nu legea.
Zeci și sute de persoane implicate în fapte penale documentate intră în țară și se plimbă la libertate, aici însă miza e alta – să se exercite presiuni politice asupra mea.
Vom rezistă și de această dată. Și vom demonstra că dreptatea e de partea noastră.
Repet celor de la guvernare: dacă aveți careva reglări politice – luptați cu mine și nu cu mama, soția și fratele”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.
Pe 26 mai, judecătorii l-au plasat în arest la domiciliu pe Igor Dodon pentru 30 de zile, deși procurorii au cerut menținerea fostului președinte după gratii. Cumnatul lui Dodon, bănuit în dosarul de îmbogățire ilicită, drept complice, a fost trimis pentru o lună în Penitenciarul 13.
Igor Dodon a respins toate acuzațiile care i s-au adus și a declarat că poate proba fiecare sumă de bani care a fost ridicată de procurori din casa sa, acestea fiind legal acumulate din salariu.