Știrinews.24.md
13 Ianuarie 2023, 13:38
90

Guvernul va propune prelungirea stării de urgență; Gavrilița: Continuăm să ne confruntăm cu riscuri în privința războiului

Guvernul va propune prelungirea stării de urgență; Gavrilița: Continuăm să ne confruntăm cu riscuri în privința războiului

Starea de urgență va fi prelungită atâta timp cât vor persista riscurile legate de războiul din Ucraina, dar și riscurile legate de situația energetică, afirmă premierul Natalia Gavrilița.

„Starea de urgență se va încheia atunci când nu vor mai exista condiții și riscuri din cauza războiului, riscuri legate de situația energetică. Și îmi doresc foarte mult să ajungem să expire această stare de urgență”, a declarat Natalia Gavrilița la Vocea Basarabiei, transmite IPN.

Potrivit premierului, Guvernul urmează să mai meargă în Parlament pentru a cere prelungirea stării de urgență. „Continuăm să ne confruntăm cu riscuri și în privința războiului, aceste bombardamente care au loc regulat. Oricum suntem într-o situație dificilă pe plan energetic, pentru că nu se respectă contractul pe care îl avem cu „Gazprom”. Noi primim mult mai puține resurse, aproximativ 56% în decembrie decât cantitatea obișnuită. Continuă să existe riscuri care ar necesita intervenția rapidă și urgentă a Guvernului”, a notat șefa cabinetului de miniștri.

Natalia Gavrilița dă asigurări că acest instrument este utilizat foarte judicios – atunci când este nevoie, când există premise generate de riscuri. În ceea ce ține de faptul că opoziția contestă de fiecare dată prelungirea stării de urgență, premierul spune că „aceasta este natura democrației”.

Instituită pe 24 februarie 2022, odată cu izbucnirea războiului în Ucraina, starea de urgență a fost prelungită de mai multe ori, ultima decizie în acest sens fiind adoptată pe 1 decembrie, pentru încă 60 de zile.

jurnal.md
Abonează-te
sau
Urmărește canalul nostru de Telegram
Știri similare
  • BREAKING NEWS: Aprobat de Guvern: Starea de urgență ar putea fi prelungită cu 60 de zile, în Moldova
  • CSE solicită prelungirea stării de urgență pentru încă 60 de zile. Proiectul urmează să fie aprobat la ședința Guvernului
  • FOTO: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a recepționat două ambulanțe din partea SUA
  • Guvernul pregătește un nou ajutor umanitar pentru Ucraina, în valoare de peste 16,8 milioane de lei
  • Curtea Constituțională respinge sesizarea Partidului Șor privind starea de urgență
  • „Riscuri de atac aerian asupra Ucrainei”: Un punct de trecere a frontierei din nordul RM are activitatea sistată
  • Centrul istoric al orașului Odesa, inclus pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO pentru a fi protejat în fața amenințărilor războiului
  • Guvernul a aprobat aderarea Republicii Moldova la Asociația Mondială de Drumuri
  • Noi numiri și demisii, aprobate de Guvernul Gavrilița. Mai multe ministere s-au ales cu noi secretari de stat
  • Urmărirea penală în privința fostului șef-adjunct al Poliției, Gheorghe Cavcaliuc, în dosarele Petic și Verbițchi, terminată