Știrinews.24.md
7 Martie 2023, 19:23
102

Guvernul a aprobat Programul național privind învățarea limbii române de către minoritățile naționale, inclusiv populația adultă, pentru anii 2023-2025

Guvernul a aprobat Programul național privind învățarea limbii române de către minoritățile naționale, inclusiv populația adultă, pentru anii 2023-2025

Actualul program, spre deosebire de cel precedent, prevede și instruirea populației adulte, nu doar a preșcolarilor, elevilor și studenților. Totodată, programul include și alte elemente noi, cum ar fi implementarea învățământului multilingv, care presupune predarea unor discipline nonlingvistice în limba română și în limba maternă, precum și certificarea nivelului de competență lingvistică de cunoaștere a limbii române pentru populația adultă, în conformitate cu prevederile Cadrului European Comun de Referință pentru Limbi.

La fel, sunt prevăzute acțiuni concrete pentru extinderea mediului lingvistic de comunicare în limba română prin intermediul activităților extrașcolare (tabere educaționale, concursuri, ateliere, simpozioane didactice), dar și dezvoltarea unor programe speciale care permit îmbunătățirea competențelor lingvistice ale angajaților.  

Prin intermediul Programului aprobat, circa 6 mii de cadre didactice și de conducere  vor fi instruite pentru cunoașterea limbii române. Alte 13 mii de persoane adulte din diverse categorii profesionale (justiție, medicină, economie, arte, administrație publică centrală și locală), inclusiv persoane adulte refugiate din Ucraina vor învăța limba română la cursuri. De asemenea, circa 4 mii de elevi alolingvi, între care și copiii refugiați din Ucraina, înmatriculați în instituțiile de învățământ din Republica Moldova, vor participa la diverse programe educaționale în limba română. 

,,Dezvoltarea competențelor de comunicare în limba română permite valorificarea potențialului intelectual, atât în domeniul de interes profesional, cât și în cel social, de la vârsta timpurie și pe tot parcursul vieții”, a subliniat ministrul Anatolie Topală. 

radiochisinau.md
Abonează-te
sau
Urmărește canalul nostru de Telegram
Știri similare
  • Igor Grosu, alături de alți președinți de Parlament din țările europene, solicită asistența internațională a SUA pentru poporul ucrainean
  • Aprobat de Guvern. Alocații lunare pentru veteranii de război de 1250 de lei, iar celor cu dizabilități severe - 2 050 de lei
  • Două milioane de lei, alocate de Guvern pentru sprijinirea persoanelor supuse represiunilor politice
  • Republica Moldova va fi scutită de plata pentru participarea la programele UE
  • Concursul pentru alegerea procurorului general // Iachimovschi cere CSP-ului publicarea fișelor de evaluare
  • CSP se întrunește într-o nouă ședință. Vor fi examinate rezultatele probei interviului pentru selectarea candidatului la funcția de Procuror General
  • Doi ofițeri de investigație vor fi judecați pentru corupție. Ar fi cerut mită pentru a nu documenta comerțul neautorizat
  • Serviciul Vamal va avea propriul „Centru de analiză de risc și inteligență” pentru a reduce timpul de așteptare la vamă și riscul de contrabandă
  • FAO oferă sprijin producătorilor de struguri pentru masă din Republica Moldova
  • Navalnîi nu poate fi înmormântat pentru că toate firmele de servicii funerare refuză să fie angajate de familia sa