Știrinews.24.md
18 Februarie 2025, 18:41
160

FOTO: Armata Națională a recepționat astăzi 29 de vehicule blindate HMMWV din partea SUA

Armata Națională a recepționat, astăzi, un lot de tehnică militară din partea Guvernului Statelor Unite ale Americii.

Astfel, în Tabăra Militară 142, a fost organizat un eveniment în cadrul căruia au fost prezentate cele 29 unități de tehnică de tip HMMWV, sprijin ce vine în contextul consolidării capacităților de apărare ale Republicii Moldova, informează Ministerul Apărării.

La eveniment au fost prezenți consilierul prezidențial în domeniul apărării și securității naționale, Stanislav Secrieru, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA în Republica Moldova, Daniela DiPierro, conducerea Ministerului Apărării și a Marelui Stat Major, precum și atașați militari acreditați în RM.

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a subliniat că acest lot de asistență reprezintă un exemplu elocvent al cooperării eficiente și de lungă durată dintre instituțiile de apărare ale Republicii Moldova și SUA.

Oficialul a mulțumit Guvernului american pentru această donație importantă, care se încadrează în procesul de modernizare a Armatei Naționale.

„Toate aceste unități de tehnică vor fi transmise militarilor din Batalionul cu Destinație Specială ‚Fulger’ în scopul sporirii interoperabilității cu alte armate în cadrul activităților de instruire și exercițiilor comune. Vom continua să depunem eforturi pentru dotarea Armatei Naționale la standarde internaționale, astfel încât militarii să fie capabili să-și îndeplinească misiunea constituțională de apărare a țării”, a declarat ministrul Nosatîi.

La rândul său, Daniela DiPierro a menționat că Statele Unite sunt deschise colaborării cu guvernul Moldovei pentru a moderniza Armata Națională și a echipa mai bine militarii Moldovei.

În ultimii cinci ani, Statele Unite au oferit donații în valoare de 90 de milioane de dolari pentru a moderniza Armata Națională a Moldovei.

„Donația de 8,9 milioane de dolari pe care o marcăm astăzi reflectă generozitatea și angajamentul poporului american de a crește securitatea și bunăstarea moldovenilor. Dumneavoastră sunteți cei care construiți un viitor prosper și sigur pentru Republica Moldova. Vă mulțumesc pentru serviciu!”.

Cele 29 de vehicule blindate HMMWV au fost produse în anul 2024 și au fost livrate Armatei Naționale pe parcursul lunii ianuarie curent. Unitățile de tehnică au fost oferite prin intermediul Programului de asistenţă externă FMF (Foreign Military Financing) al SUA.

FOTO: Armata Națională a recepționat astăzi 29 de vehicule blindate HMMWV din partea SUAs

FOTO: Armata Națională a recepționat astăzi 29 de vehicule blindate HMMWV din partea SUAs

jurnal.md
Abonează-te
sau
Urmărește canalul nostru de Telegram
Știri similare
  • Soldatul care s-a rănit cu arma din dotare a decedat; Era în Armata Națională de aproape 6 ani
  • CSP ar putea desemna astăzi un șef interimar la Procuratura Anticorupție. Proiectul PACCO, pe ordinea de zi
  • Creștinii ortodocși intră de astăzi în Postul Paștelui
  • Ziua Memoriei și Recunoștinței: Astăzi în R. Moldova vor fi comemorați eroii războiului din 1992 de la Nistru
  • GALERIE FOTO | Expoziția de fotografii „Mărțișorul călător”. Simbolul primăverii, pe toate continentele
  • Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, efectuează astăzi o vizită oficială în R. Moldova
  • La mulți ani, maestre! Eugen Doga împlinește astăzi 88 de ani - Realitatea.md La mulți ani, maestre! Eugen Doga împlinește astăzi 88 de ani
  • Trump, după discuția tensionată la Casa Albă: Zelenski nu e pregătit pentru pace, dacă America e de partea sa. A manifestat lipsă de respect față de SUA
  • Întâlnire Zelenski-Trump, astăzi, la Casa Albă: Detaliile cheie despre acordul pentru metalele rare pe care urmează să-l semneze
  • Pe TikTok în uniformă militară: Ce amenzi riscă persoanele care nu fac parte din Armata Națională