Știrinews.24.md
19 Septembrie 2023, 15:34
54

Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT vine la Chișinău. Devino voluntar în cadrul său

Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT vine la Chișinău. Devino voluntar în cadrul său

În acest an, pentru prima dată, Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT, cel mai mare festival de acest gen din sud-estul Europei, va trece Prutul. Prima ediție FILIT Chișinău se va desfășura în perioada 20-22 octombrie 2023 și va reuni prozatori din țară și din străinătate, alături de poeți, traducători, editori, critici literari, librari, distribuitori de carte, manageri culturali, jurnalişti, artiști.

În cele trei zile de  vor fi organizate mai multe evenimente  culturale: întâlniri cu scriitori din România și din Europa, ateliere tematice pentru copii, întâlniri ale cluburilor de lectură, ateliere de scriere creativă pentru liceeni, mese rotunde și întâlniri profesionale.

În program va fi inclusă și Noaptea Albă a Poeziei (NAP), un maraton de poezie și muzică, la care vor participa zeci de poeți și performeri de pe ambele maluri ale Prutului, dar și din străinătate.

Fundația KA-TET, coordonatoarea evenimentelor de la Chișinău, a lansat și un apel pentru voluntari, care vor lucra alături de echipa de organizare în perioada premergătoare festivalului şi în timpul acestuia.

Doritorii pot trimite CV-urile în format simplu, sau câteva rânduri despre experiența pe care o au, alături de datele de contact, până pe data de 1 octombrie, pe adresa de e-mail .

Voluntarii selectați vor fi contactați de către organizatori și vor fi invitați la sesiunile de pregătire și instruire.

Programul și numele invitaților speciali vor fi publicate în curând. Până atunci, noutățile vor apărea pe pagina de Facebook a evenimentului, FILIT Chișinău: https://www.facebook.com/filitchisinau. 

diez.md
Abonează-te
sau
Urmărește canalul nostru de Telegram
Știri similare
  • Unei jurnaliste de la Chișinău i s-a interzis intrarea în regiunea transnistreană. Reacția Biroului politici de reintegrare
  • O misiune a Fondului Monetar Internaţional, așteptată la Chișinău
  • Parlamentul de la Chișinău a denunțat alte trei acorduri cu CSI
  • Maraton la Chișinău Se modifică circulația transportului public în acest weekend
  • Pe 17 octombrie la Chișinău vor veni reprezentanții a peste 30 de țări și organizații internaționale. Care este subiectul discuțiilor
  • Chișinău // Doi polițiști de patrulare, reținuți pentru 72 de ore. Sunt bănuiți de luare de mită
  • Droguri în valoare de 8 milioane de lei, depistate într-un microbuz pe ruta Odesa-Chișinău
  • FOTO Ion Ceban, propus de MAN Chișinău pentru desemnarea în calitate de candidat la funcția de primar al capitalei
  • Lotul olimpic al Republicii Moldova a obținut patru mențiuni de onoare în cadrul Olimpiadei Internaționale la Limba engleză
  • Igor Dodon a anunțat că va candida pentru funcția de consilier municipal în Chișinău la alegerile din 5 noiembrie