Știrinews.24.md
25 Septembrie 2023, 10:20
97

Doi indivizi care au mințit 50 de agricultori, cauzându-le prejudicii de 14 mil. de lei, condamnați la ani grei de detenție

Doi indivizi care au mințit 50 de agricultori, cauzându-le prejudicii de 14 mil. de lei, condamnați la ani grei de detenție

Urmare a unui dosar trimis în judecată de procurorii PCCOCS, două persoane care se prezentau în calitate de cumpărători de cereale, au fost condamnați la 12 și 8 ani de închisoare, după ce nu au plătit pentru acestea aproape 14.000.000 de lei, în mai-octombrie 2018.

Potrivit sentinței, de 268 file, pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, păgubiți sunt peste 50 de persoane, din majoritatea regiunilor Moldovei. Fiecare din ei a fost păgubit cu zeci și sute de mii de lei, iar unii și peste 1.800.000 de lei, după ce le vânduseră semințe de floarea soarelui, porumb și orz fără însă ca să-și primească toți banii sau chiar deloc.

La trimiterea celor doi escroci în judecată, în mai 2019, procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) au indicat în dosar faptul că aceștia au acționat din numele a trei companii. Liderul schemei are vârsta de 34 de ani și este originar din Comrat, iar anterior și-a ispășit pedeapsa pentru tâlhărie. Al doilea are vârsta de 31 de ani și este originar din Râșcani.

Păgubiții și-au cerut datoriile formate de cei doi responsabili de schema de escrocherie, iar instanța de judecată le-a admis cererile. În majoritatea cazurilor, aceștia cumpărau o anumită cantitate – 1-2 mașini de cereale, uneori – după care următoarea tranșă nu o achitau. Într-un alt caz, cu peste 90.000 kg de cereale, aceștia au amânat achitarea din prima, negociind în baza promisiunilor. Deși erau semnate contractele pe care le prezentau șoferii camioanelor din partea celor doi, aceasta avea ca scop doar să creeze o aparență de legalitate. În realitate, majoritatea gospodăriilor țărănești și întreprinderilor așa nu și-au mai primit banii, după care au depus plângeri la autorități.

La solicitarea procurorilor, a fost menținut sechestrul asupra bunurilor condamnaților și ale companiilor pe care le-au folosit în scop infracțional, la prețul total de peste 5.000.000 de lei, în vederea confiscării. Menționăm, procurorii PCCOCS l-au trimis pe banca acuzaților pe liderul schemei și în cadrul altor dosare penale cu scenarii similare.

jurnal.md
Abonează-te
sau
Urmărește canalul nostru de Telegram
Știri similare
  • Guvernul va oferi 300 de mii de lei familiei moldoveanului care a decedat în Israel, în contextul atacului grupării Hamas de la începutul lunii octombrie
  • Se vrea în fruntea unui detașament care ar lupta în Ucraina, apoi în Moldova; Apatridul Kalinin, citat de PCCOCS
  • Din 4 decembrie, Republica Moldova nu va mai putea exporta fructe și legume în Federația Rusă. Care este motivul
  • Maia Sandu, mesaj de Ziua Națională a României: „România este iubită în Republica Moldova mai ales pentru lucrurile care ne unesc. Ne leagă trecutul, dar și mai mult ne leagă viitorul”
  • Postul Crăciunului. ANSA vine cu recomandări pentru consumatori care țin post
  • Pedeapsă cu închisoare pentru șoferul care a provocat gravul accident de la Botanica acum patru luni
  • DOC // Maia Sandu i-a retras cetățenia politicianului pro-rus Alexandr Kalinin, care a sprijinit deschis invazia în Ucraina
  • Lavrov a obţinut permisiunea autorităţilor bulgare să traverseze spaţiul aerian al ţării. Care este motivul?
  • Iarna în R. Moldova// Lista traseelor care rămân blocate din cauza condițiilor meteo nefavorabile
  • Starea de urgență, prelungită cu 30 de zile; În sezonul rece există riscuri care pot afecta și securitatea energetică a RM