Știrinews.24.md
21 Septembrie 2022, 16:40
234

Disperarea lui Putin nu are limite: Le-a interzis bărbaților să iasă din țară, iar companiilor aeriene să le vândă bilete

„Companiile aeriene rusești au încetat să mai vândă bilete bărbaților ruși cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani, cu excepția cazului în care aceștia pot face dovada aprobării de călătorie din partea Ministerului Apărării”, se arată pe rețelele sociale.

Jurnalistul francez Emmanuel Grynszpan de la Le Monde a scris despre acest subiect pe contul său de Twitter la câteva ore după discursul lui Vladimir Putin prin care a anunțat mobilizarea militară în Rusia.

Disperarea lui Putin nu are limite: Le-a interzis bărbaților să iasă din țară, iar companiilor aeriene să le vândă bilete

„Companiilor aeriene li s-a ordonat să nu mai vândă bilete bărbaților ruși cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani, cu excepția cazului în care aceștia au un permis eliberat de Ministerul Apărării”, scrie jurnalistul.

Președintele Vladimir Putin a anunțat miercuri, 21 septembrie, o mobilizare militară parțială în Rusia pentru îndeplinirea obiectivelor "operațiunii militare speciale" în Ucraina.

La câteva minute după anunț au fost epuizate biletele de avion pentru această zi, anunță presa din Rusia pe rețelele sociale.

Este vorba despre zboruri directe spre Istanbul și Erevan, capitala Armeniei.

„La câteva minute după discursul lui Putin, toate biletele directe pentru 21 septembrie spre Istanbul și Erevan au fost epuizate”, se arată în postare.

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat miercuri o mobilizare militară parțială în Rusia pentru îndeplinirea obiectivelor "operațiunii militare speciale" în Ucraina, în cursul unui discurs televizat către națiune, potrivit TASS, Reuters și AFP.

Putin a declarat că a semnat un decret privind mobilizarea parțială începând de miercuri a rezerviștilor pentru "operațiunea militară specială" în Ucraina, ale cărei obiective nu s-au schimbat, a asigurat el.

În discursul său televizat, anunțat inițial pentru marți seara, dar care fusese amânat din motive neprecizate, președintele rus a afirmat că obiectivul său este "eliberarea" Donbasului, zonă minieră din estul Ucrainei compusă din regiunile Donețk și Lugansk și că majoritatea populației din această zonă nu dorește să revină la ceea ce el a numit "sub jugul" Ucrainei.

Pe un ton marțial, Vladimir Putin a spus că sprijină referendumurile de anexare care vor fi organizate în teritoriile ucrainene ocupate de Rusia, spunând că este de "datoria lui morală" să-i protejeze pe locuitorii de aici de "neonaziștii" aflați la putere la Kiev.

Președintele rus a afirmat că țara sa nu face decât să răspundă agresiunii Occidentului, care, potrivit lui, supune Moscova unui "șantaj nuclear".

radiochisinau.md
Abonează-te
sau
Urmărește canalul nostru de Telegram
Știri similare
  • Zelenski anunță eliberarea a două localități din regiunile anexate ilegal de Putin
  • Biden, după ce Putin a anexat ilegal bucăți din Ucraina: „Nu poate ocupa teritoriile vecinilor săi și să scape cu asta”
  • Ministrul Andrei Spînu oferă detalii despre situația energetică în țară
  • Moment penibil cu Putin și liderii proruși din Ucraina la finalul ceremoniei de anexare
  • Tactică! Zelenski îl scoate din joc pe Putin la restabilirea păcii: Suntem gata de negocieri, dar cu un alt președinte
  • BREAKING NEWS: Putin a anunțat ruperea ilegală a Ucrainei: „Rusia are patru noi regiuni”
  • Putin: Oamenii din regiunile Lugansk, Donețk, Zaporojie și Herson devin cetățenii noștri pentru totdeauna
  • Vladimir Putin anunță anexarea teritoriilor ucrainene ocupate. Rusia rupe 18% din Ucraina
  • Putin a semnat în miez de noapte recunoașterea independenței regiunilor Zaporojie și Herson
  • Guvernul a decis: Salariul minim pe țară - stabilit în cuantum de 3500 de lei, același pentru sectorul real și cel bugetar