Știrinews.24.md
9 Decembrie 2022, 10:14
283

Deputata Alla Darovannaia, obligată de Curtea de Apel Chișinău să-și ceară scuze publice și să-i achite ministrei Sănătății 20 mii de lei cu titlu de prejudiciu moral (Revista presei)

Deputata Alla Darovannaia, obligată de Curtea de Apel Chișinău să-și ceară scuze publice și să-i achite ministrei Sănătății 20 mii de lei cu titlu de prejudiciu moral (Revista presei)

Deputata Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) Alla Darovannaia este obligată de magistrații Curții de Apel Chișinău să-și ceară scuze publice și să-i achite 20 de mii de lei cu titlu de prejudiciu moral ministrei Sănătății, Ala Nemerenco, pentru informațiile răspândite în cadrul unei conferințe de presă din februarie 2021. Curtea de Apel Chișinău a menținut miercuri, 8 decembrie, hotărârea primei instanțe. Un anunț în acest sens a fost făcut joi, 8 decembrie, de către ministra Sănătății, scrie zdg.

Comratul a găsit iarăși motiv de conflict. De data aceasta, l-a nemulțumit noul Cod Electoral, adoptat de Parlament, prin care „i-a refuzat poporului găgăuz dreptul la reprezentare politică garantată în parlamentul țării, ignorând astfel o dată în plus drepturile și împuternicirile Găgăuziei”. Am citat din declarația Adunării Populare (AP) a Autonomiei Găgăuze din 6 decembrie, scrie Nicolae Negru în editorialul său pentru Ziarul Național. Deputații AP constată că, „în pofida angajamentelor internaționale și a declarațiilor publice repetate că se conduce în activitatea sa de principiile democratice europene fundamentale, respectarea drepturilor omului și cetățeanului, precum și supremația legii, elita politică de la putere, asumându-și angajamentele internaționale referitoare la respectarea drepturilor minorităților naționale și ale popoarelor puțin numeroase privind implicarea lor în administrarea afacerilor publice ale statului la nivel național, continuă în practică intenționat și metodic să blocheze inițiativele Adunării Populare a Găgăuziei privind fixarea legislativă a sus-numitelor principii și angajamente în raport cu poporul găgăuz”. Acesta e sensul autentic al demersului făcut de Comrat. La finalul declarației sale lungi, confuze, pompoase, în care se repetă aceleași acuzații grave de ordin general, fără vreo trimitere la angajamente internaționale concrete pe care nu le-ar respecta Republica Moldova, Adunarea Populară îi cere Maiei Sandu să nu promulge noua lege și avertizează că, în caz contrar, „își rezervă dreptul să adopte decizii politice corespunzătoare, inclusiv neparticiparea locuitorilor autonomiei la alegerea președintelui și deputaților Parlamentului, care nu reflectă interesele poporului găgăuz”. Nici mai mult, nici mai puțin!

Ar fi o sinucidere pentru statul nostru să mai accepte tactica „împreună cu Rusia, finanțați de UE, împotriva integrării europene”. Politicienii găgăuzi ar trebui să coboare cu picioarele pe pământ, să fie mai coerenți, să demonstreze mai întâi calitatea de cetățeni ai Republicii Moldova și abia apoi să negocieze niște drepturi pe care, de altfel, în forma dorită de Comrat, nu le garantează nicio țară din Europa. Iar cu demagogia și șantajul, după invazia Ucrainei, ei nu mai pot impresiona pe nimeni. Nici, probabil, la Bruxelles.

Refugiații ucraineni din Bălți învață limba română: „O fac din respect pentru țara în care locuiesc”, se arată într-un reportaj realizat de jurnaliștii de la nordnews.

Deși se află în Republica Moldova de câteva luni, știu să comunice deja în limba română și continuă să o studieze. Refugiații ucraineni care vor să muncească în țara noastră fără impedimente și probleme de socializare au decis să frecventeze orele organizate Centrul de studiere a limbilor „Limba noastră” din Bălți, care au loc grație suportului financiar Danish Refugee Council.

radiochisinau.md
Abonează-te
sau
Urmărește canalul nostru de Telegram
Știri similare
  • BREAKING NEWS: Premier Energy a început deconectarea Apă-Canal Chișinău de la curent, din cauza datoriilor
  • Procurorii au cerut mandate de arestare pentru cele trei persoane publice din administrația locală Călărași
  • A fost deschis traficul rutier pe drumul de centură al orașului Chișinău, sectorul 1
  • Republica Moldova trebuie să-i achite ex-premierului țării Vlad Filat o sumă de 7 500 de euro. CtEDO a luat o decizie
  • VIDEO. Cinci tineri – prinși de poliție. Momentul în care sunt reținuți la o stație PECO din Chișinău
  • Percheziții CNA la președintele raionului Călărași. Socialistul Ștefan Bolea, vizat într-un dosar privind fraudarea achizițiilor publice
  • Premierul Danemarcei, Mette Frederiksen, vine la Chișinău. Șeful Executivului de la Copenhaga, așteptată de Maia Sandu
  • Dosarul ”Bismobil Kitchen” // Mihail Șaran rămâne în arest preventiv pentru 20 de zile. Decizia Curții de Apel Chișinău
  • Toți operatorii de taxi vor putea prelua pasageri de la Aeroportul Internațional Chișinău
  • Proiectul Legii taxei de stat a fost supus audierilor publice