Știrinews.24.md
16 Mai 2024, 17:34
66

Deputat PAS, despre integritatea Tatianei Răducanu: Nu este primul și nici ultimul atac asupra unui membru al comisiei de evaluare

Deputat PAS, despre integritatea Tatianei Răducanu: Nu este primul și nici ultimul atac asupra unui membru al comisiei de evaluare

Un act josnic care are menirea să zădărnicească evaluarea extraordinară a procurorilor și judecătorilor. Este reacția vicepreședintelui Comisiei juridice a Parlamentului, Vasile Grădinaru, după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora Tatiana Răducanu, fostă membră a comisiilor de pre-vetting și vetting, ar avea legături cu Veaceslav Platon și Ilan Șor. Președintele Partidului Schimbării, Ștefan Gligor, spune că scandalul care o vizează pe Tatiana Răducanu ar fi pus la cale de șefa procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, care și-ar dori stoparea procesului de evaluare a procurorilor, notează IPN.

Membra comisiei de pre-vetting și vetting, Tatiana Răducanu, și-a dat ieri demisia după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora judecătoarea ar avea legături cu controversatul om de afaceri, Veaceslav Platon și condamnatul fugar, Ilan Șor. Potrivit unei scrisori semnate de șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, Răducanu ar fi executat comenzile lui Veaceslav Platon și ale lui Aureliu Colenco, principalul avocat al lui Ilan Șor.

Nu este primul și nici ultimul atac asupra unui membru al comisiei de evaluare. Este evident că cei care urmează să fie evaluați vor lupta până la sânge ca să zădărnicească acest proces. Dar noi le transmitem mesajul că oricum evaluarea va avea loc. Este josnic un astfel de atac. Nu cunosc materiale din dosar și nici nu ar fi trebuit să cunoaștem aceste informații. Dar dacă tot au apărut aceste informații în public, eu îmi pun întrebarea de ce au apărut anume acum, când procurorii trebuie să fie evaluați? De ce timp de 10 ani acești procurori bravi, care au descoperit această informație, nu au valorificat informația? De ce procuratura nu avansează pe furtul miliardului, dar iată când e vorba de doamna Răducanu au avansat? Eu tind să cred că doamna Răducanu este un om integru. Am încredere în ea. Dacă există materiale care ar demonstra anumite fapte, să fie demonstrate și să meargă în instanță. Până atunci există prezumția nevinovăției” a spus vicepreședintele Comisiei juridice a Parlamentului, Vasile Grădinaru, în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RliveTV.

Președintele Partidului Schimbării, Țtefan Gligor, spune că atacul șefei Procuraturii Anticorupție la adresa Tatianei Răducanu ar avea menirea de a compromite procesul de vetting al procurorilor.

Ceea ce a făcut Veronica Dragalin este un act de sabotaj împotriva reformei justiției, împotriva comisiei pre-vetting și vetting. Mai mult, este o palmă dată președintei Maia Sandu. Veronica Dragalin are o revanșă personală împotriva comisiei pre-vetting care nu l-a evaluat pozitiv pe adjunctul său, Vasile Plevan, care este bănuit de comiterea unor infracțiuni de serviciu. Veronica Dragalin continuă epopeea de apărare și conservare a situației din Procuratura Anticorupție, care trebuie curățată și reformată. Ceea ce a făcut Veronica Dragalin este încălcarea codului de etică a procurorului și este o infracțiune penală, prevăzută de Codul Penal, e vorba de divulgarea informațiilor din cadrul unei anchete parte a unui dosar penal”, a spus președintele Partidului Schimbării, Ștefan Gligor.

Tatiana Răducanu a fost numită de Parlament în calitate de membru al comisiilor de pre-vetting și vetting. Răducanu mai deține și funcția de membru al Consiliului Suprem de Securitate.  

deschide.md
Abonează-te
sau
Urmărește canalul nostru de Telegram
Știri similare
  • Primul mare summit de pace pentru Ucraina. Cine participă la discuții
  • TEXT/ Război în Ucraina, ziua 842: Lupte intense în Kiev și Ceasov Iar. Zelenski și Biden discută despre China
  • Triumvirat democratic: SUA, Canada și UK avertizează despre tentativele Kremlinului de a influența prezidențialele din toamnă
  • Curtea de Justiție a UE: Ungaria este pedepsită cu o amendă de 200 de milioane de euro. Care este motivul
  • Ministerul Apărării anunță un nou fals. Nu citiți știrile despre militari francezi, mobilizați în Moldova
  • Radu Marian: Construcția unui stadion național va reprezenta o investiție nu doar în sport ci și în economia R. Moldova
  • Creştinii ortodocşi sărbătoresc Înălţarea Domnului sau Ispasul. Ce nu este bine să faci în această zi
  • Igor Grosu, în memoria victimele primului val al deportărilor staliniste: Datoria noastră este să nu uităm
  • Astăzi, 12 iunie, se împlinesc 83 de ani de la primul val de deportări sovietice din Basarabia și Nordul Bucovinei
  • Stoltenberg l-a convins pe Orban: Ungaria nu va participa la sprijinul NATO pentru Ucraina, dar nici nu îl va bloca