Știrinews.24.md
6 Decembrie 2022, 18:18
70

Criza energetică din R. Moldova, discutată de Maia Sandu și Secretarul de Stat pentru Energie al SUA, Jennifer Granholm

Criza energetică din R. Moldova, discutată de Maia Sandu și Secretarul de Stat pentru Energie al SUA, Jennifer Granholm

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit cu Secretarul de Stat pentru Energie al SUA, Jennifer Granholm. Oficialii au discutat despre criza energetică severă prin care trece R. Moldova, dar și felul în care SUA pot să ajute R. Moldova în depășirea ei.

Șeful statului a menționat că războiul Rusiei împotriva Ucrainei are un impact major asupra securității energetice a R. Moldova, reflectându-se în prețurile mari la energie, dar și în limitarea accesului la resursele energetice. Totodată, Maia Sandu a spus că, pentru R. Moldova, independența energetică înseamnă păstrarea democrației și a apartenenței țării la lumea liberă, în special în actualul context marcat de război.

Maia Sandu a mulțumit pentru ajutorul de circa 80 de milioane de dolari, anunțat de SUA pentru depășirea crizei. Totodată, șeful statului a menționat că R. Moldova are nevoie de sprijinul partenerilor de dezvoltare pentru construirea infrastructurii care să asigure conexiunea la rețelele energetice europene, pentru diversificarea surselor de energie și dezvoltarea energiei regenerabile, precum și pentru regândirea întregului proces de producție, stocare și consum de energie. Un alt obiectiv strategic este atingerea, cât mai curând posibil, a neutralității emisiilor de dioxid de carbon, care este avantajoasă pentru mediu și contribuie la asigurarea securității energetice.

deschide.md
Abonează-te
sau
Urmărește canalul nostru de Telegram
Știri similare
  • VIDEO // Au achitat 80 mii de dolari pentru a ajunge ilegal în R. Moldova. 10 migranți ucraineni, reținuți
  • În sudul Republicii Moldova are loc inaugurarea oficială a lucrărilor de construcție a liniei electrice aeriene Vulcănești-Chișinău
  • Mai multe explozii lângă granița cu R. Moldova. Poliția de Frontieră vine cu detalii
  • Vot în prima lectură: Republica Moldova va suspenda Tratatul cu privire la forțele armate convenționale în Europa
  • Parlamentul a numit în funcție cinci membri ai Consiliului pentru egalitate
  • FOTO/ Președinta Maia Sandu a conferit distincții de stat mai multor personalități din diverse domenii de activitate
  • Vot FINAL: Începând cu 2025, cetățenii Republicii Moldova vor avea cărți de identitate
  • Echipa Republicii Moldova a cucerit medalii la Cupa Mondială de Para Powerlifting 2024
  • Maia Sandu anunță Înaltul Patronaj pentru Reuniunea Teatrelor Naționale Românești, pentru al patrulea an consecutiv
  • Doi bărbați, dintre care un fost angajat al structurilor de forță, reținuți pentru organizarea migrației ilegale a patru ucraineni