Știrinews.24.md
29 Martie 2024, 15:59
254

Copaci doborâți și mașini avariate. Vântul puternic face ravagii azi pe întreg teritoriul Republicii Moldova

Copaci doborâți și mașini avariate. Vântul puternic face ravagii azi pe întreg teritoriul Republicii Moldova

Republica Moldova se află astăzi, 29 martie, sub Cod galben de vânt puternic. Avertizarea meteorologilor se va menține până la ora 18:00.

Până în prezent, potrivit șefului interimar de Spații Verzi, în capitală au fost înregistrate 10 cazuri în care copacii au fost doborâți la sol, din cauza vântului puternic. Doi dintre aceștia au căzut peste mașinile parcate în preajmă.

Vântul puternic a doborât la sol mai mulți copaci și în raionul Ungheni, la intrarea în satul Sculeni, a anunțat Administrația de Stat a Drumurilor (ASD). Un autocamion, parcat în preajmă, a fost avariat de un arbore doborât.

Autoritățile le recomandă cetățenilor, în acest context, să evite oprirea sau parcarea autovehiculelor în apropierea copacilor, pe care vântul puternic îi poate doborî, să reducă viteza și să mențină distanța de siguranță față de vehicule, precum și să evite deplasările neesențiale și zonele cu potențial periculos.

Între timp, cel mai mare furnizor de energie electrică din Moldova, Premier Energy, a atras atenția populației, a agenților economici și a autorităților publice locale asupra riscului producerii rupturilor de conductoare ale liniilor electrice aeriene (LEA), a diferitor deranjamente și avarii cu posibile consecințe de insecuritate și a întreruperilor în furnizarea energiei electrice. Operatorul a îndemnat oamenii să ocolească și să nu atingă conductoarele electrice căzute avariat la pământ sau care atârnă suspect de pe piloni, construcții și copaci.

„Nu interveniți în niciun mod în instalațiile electrice, deoarece aceste acțiuni vă pun viața în pericol”, avertizează Premier Energy.

Furnizorul îndeamnă populația să raporteze orice incident de urgentă operatorului de distribuție la telefonul 022 43 11 11, disponibil 24 din 24 ore sau la cel local, indicat în factură.

Cetățenii sunt îndemnați, de asemenea, în caz de înregistrare a situațiilor problematice în contextul condițiilor meteo, să sune la numărul unic de urgență 112. Chișinăuienii pot apela și la Dispeceratul Central Municipal, tel. (022) 22-22-67 sau (022) 22-26-04, scrie News Maker.

radiochisinau.md
Abonează-te
sau
Urmărește canalul nostru de Telegram
Știri similare
  • Voia să scoată 26 000 de euro din R. Moldova, fără să-i declare. O moldoveancă, prinsă la Aeroport
  • În atenția călătorilor! Cozi lungi la PTF Sculeni, ieșire din R. Moldova. Poliția de Frontieră vine cu recomandări
  • Mihai Popșoi: R. Moldova contează pe sprijin în grăbirea retragerii trupelor ruse din regiunea transnistreană
  • Peste 7.000 de profesori lipsesc în școlile din R. Moldova. Ministrul Educației explică care este cauza
  • Participarea R. Moldova în Programul EaSI, discutată de Maia Sandu cu directorul OIM și Comisarul european pentru locuri de muncă
  • Cooperare mai strânsă. R. Moldova și Regatul Țărilor de Jos au semnat o scrisoare de intenție în domeniul apărării
  • Refugiații din Ucraina, care se angajează la muncă în R. Moldova, vor fi asigurați medical
  • Tranzitarea producției agricole ucrainene pe șoselele din Republica Moldova se va reduce
  • Cea de-a XII-a sesiune a Comisiei mixte interguvernamentale de colaborare economică România – Republica Moldova are loc la București
  • Ministrul de Externe al Germaniei: Aderarea R. Moldova la UE este o necesitate geopolitică. Putin trebuie să se oprească