Contractele pentru construcția celor patru poduri peste Prut au fost semnate la Chișinău. Bolea: „Este un prim-pas autentic de apropiere între Republica Moldova și România”

Patru poduri noi vor fi construite peste râul Prut între România și Rep. Moldova, la Stânca-Costești, Răducăneni-Bărboieni, Bumbăta-Leova și la Fălciu-Leca. Planurile au fost detaliate de Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale din Rep. Moldova Vladimir Bolea și de secretarul de stat al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Irinel Ionel Scrioșteanu. Cei doi oficiali au semnat la Chișinău contractele pentru construcția podurilor și au discutat și despre alte proiecte comune de viitor care vor facilita integrarea europeană a R. Moldova, transmite Radio Chișinău.
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a declarat că pe 26 aprilie va fi lansat oficial podul Stânca-Costești, după care vor fi elaborate studiile de fezabilitate pentru construcția celorlalte trei poduri.
„Este un prim-pas autentic de apropiere între Republica Moldova și România, lucruri care se vor concretiza din punctul meu de vedere prin aceste poduri – podul de la Stânca, podul de piatră de la Bumbăta, din Leova, de la Fălciuc, Cantemir și de la Oancea, Cahul”, a spus Vladimir Bolea.
La rândul său, secretarul de stat al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii din România, Irinel Ionel Scrioșteanu, și-a exprimat dorința de a continua colaborarea cu Ministerul Infrastructurii de la Chișinău pentru ca R. Moldova să devină competitivă pe piața europeană.
„Începând de astăzi, intrăm într-o nouă eră a dezvoltării infrastructurii de transport peste Prut. Ceea ce începem vom continua în zona de infrustructură feroviară, în infrastructura navală, aeriană și integrarea acestor infrastructuri în economia Moldovei, în economia României, în așa fel încât Moldova, de pe ambele maluri ale Prutului, să devină competitivă în noul spațiu european”, a menționat Irinel Ionel Scrioșteanu.
Lucrările de construcție a celor patru poduri sunt finanțate de Guvernul României și din fonduri europene nerambrusabile prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei.