Știrinews.24.md
18 Mai 2023, 11:56
130

„Clarvăzătoarea” din Glodeni și-a primit sentința! Pedeapsa primită de femeie pentru escrocherie

O femeie de 42 de ani din Glodeni a fost condamnată la 5 ani de închisoare, cu privarea dreptului de a ocupa funcții și a exercita activitate economico-financiară pe un termen de 4 ani, pentru săvârșirea a șapte episoade de escrocherie.

Procurorii i-au înaintat învinuirea pe faptul că, inculpata, în perioada anilor 2019 – 2021, cu scopul de dobândire ilicită a bunurilor altei persoane, prin convingerea victimelor să procure în credit telefoane pe numele lor, însă pe care să le predea ei, promițând că va achita rata lunară, a dobândit șase telefoane mobile.

Bunurile primite le vindea unor terțe persoane la un preț mai mic, iar banii îi însușea.

„La data de 7 mai 2021, inculpata, acţionând din interes material, aflându-se într-un apartament din municipiul Bălţi, s-a dat drept clarvăzătoare şi, susţinând că are puteri miraculoase de vindecare, l-a indus în eroare pe un bărbat sub pretextul că îl poate trata pe fratele său, care este invalid. Astfel, a dobândit ilicit suma de 6000 lei”.

Responsabilii spun că inculpata și-a recunoscut vinovăția în comiterea faptelor imputate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul „Clarvăzătoarea” din Glodeni și-a primit sentința! Pedeapsa primită de femeie pentru escrocherie apare prima dată în Realitatea.md.

realitatea.md
Abonează-te
sau
Urmărește canalul nostru de Telegram
Știri similare
  • Primul mare summit de pace pentru Ucraina. Cine participă la discuții
  • Negocierile de aderare a R. Moldova la UE vor demara pe 25 iunie. Gherasimov: Felicitări tuturor pentru acest moment istoric
  • Șeful INTERPOL Moldova rămâne după gratii pentru o lună: Curtea de Apel a respins recursul avocaților lui Viorel Țentiu
  • Putin a prezentat condiţiile impuse de Rusia pentru negocierile de pace în Ucraina: Care sunt cerințele pentru încetarea focului
  • Accident grav la Briceni: Un şofer a decedat, iar două femei, spitalizate, după ce au ajuns cu maşina într-un copac
  • 10 procurori anticorupție și-au dat demisia pentru a evita Vettingul; PA: „Risc major pentru activitatea instituției”
  • Rușine! Jos PAS, jos Maia Sandu!” Ședința Parlamentului s-a încheiat cu scandal: 7 deputați, sancționați pentru blocarea tribunei
  • Țările UE aprobă un sprijin de 9 milioane de euro pentru modernizarea capacităților de apărare aeriană ale Republicii Moldova
  • INFORMAȚIE DE ULTIMA ORĂ: Nouă procurori anticorupție au demisionat, pentru că nu vor să treacă evaluarea
  • VIDEO O rețea de restaurante din Moldova, perheziționată pentru spălare de bani. Au fost ridicați 19 milioane de lei