Știrinews.24.md
31 Mai 2023, 20:20
29

Circa 6 mii de persoane mor anual în R. Moldova din cauza consumului de tutun

Circa 6 mii de persoane mor anual în R. Moldova din cauza consumului de tutun

Potrivit ANSP, în Republica Moldova terenurile pentru cultivarea tutunului au fost reduse semnificativ începând cu anii 90 ai secolului trecut și în prezent culturile de tutun ocupă circa 300 de hectare. „Cu regret, de menționat că se dorește „revitalizarea” ramurii de cultivare a tutunului, despre aceasta s-a discutat recent în cadrul unei ședințe la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare cu reprezentanții de ramură. Potrivit producătorilor și procesatorilor de tutun, țara noastră ar putea crește volumele de producere ca să sporească exportul, considerând că producerea tutunului ar fi o ramură strategică și de perspectivă pentru economia națională”, se arată într-un comunicat de presă al Agenției.Specialiștii în sănătate publică precizează că tutunul, începând cu procesele de cultivare, producere și finalizând cu consumul oricărui tip de produs ce conține tutun – prezintă o povară umană și economică substanțială, fiind asociat cu un risc crescut pentru bolile cardiovasculare, respiratorii, cancer, diabet, hipertensiune arterială și multe altele. Ucigând anual peste 8 milioane de oameni pe an în întreaga lume, dintre care 1,2 milioane de decese sunt cauzate de expunerea la fumul de tutun.„Cultivarea tutunului afectează sănătatea fermierilor și a familiilor lor. Aproximativ 1 din 4 fermieri de tutun sunt afectați de boala tutunului verde (otrăvire cu nicotină). Boala este cauzată de nicotina absorbită prin piele din manipularea cu frunzelor de tutun. De asemenea, fermierii de tutun sunt expuși zilnic prafului de tutun și altor pesticide chimice. Un fermier de tutun care plantează, cultivă și recoltează tutun poate absorbi nicotină echivalentă cu 50 de țigări pe zi, ceea ce crește riscul afecțiunilor pulmonare și altor riscuri pentru sănătate”, se mai arată în comunicat.

radiochisinau.md
Abonează-te
sau
Urmărește canalul nostru de Telegram
Știri similare
  • Roaming mai accesibil pentru cetățenii care călătoresc între UE și R. Moldova: Au fost stabilite plafoanele de preț
  • Corina Crețu: Odată cu începerea negocierilor de aderare la UE, R. Moldova va avea dreptul la fonduri de preaderare
  • DECIS! Starea de urgență în Moldova, prelungită cu 60 de zile
  • Iohannis dă asigurări, de la tribuna AG ONU, că România va continua să susțină R. Moldova: Nu vom abandona partenerii cei mai vulnerabili
  • Un membru al CSM, numit recent de Parlament, învinuit într-un dosar de corupție. Cauza penală se află pe masa ofițerilor CNA
  • FOTO: Un adolescent din Israel a încercat să treacă frontiera Republicii Moldova cu un pistol pneumatic și muniții
  • Pregătiri pentru combaterea gripei // R. Moldova a recepționat un lot de 200 mii de doze de vaccin
  • USAID transferă peste 76 milioane de dolari către Guvernul R. Moldova pentru rambursarea costurilor record pentru energia electrică pe parcursul iernii 2022-2023
  • Aprobat! Guvernul va solicita prelungirea stării de urgență în R. Moldova pentru încă 60 de zile
  • Chișinăul va fi gazda celei de-a patra ediții a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova