Știrinews.24.md
28 Decembrie 2022, 9:13
689

Cetățenii R.Moldova, alături de americani și britanici, vor plăti pentru a vizita România. Măsura va fi aplicată din noiembrie 2023

Cetățenii R.Moldova, alături de americani și britanici, vor plăti pentru a vizita România. Măsura va fi aplicată din noiembrie 2023

Începând din noiembrie 2023, cetățenii statelor extra-comunitare ce nu aveau nevoie de viză pentru a intra în UE vor trebui să aplice pentru ETIAS (European Travel Information and Authorization System) - și să plătească. Astfel, începând cu 2023, Comisia Europeană va lansa un sistem electronic de autorizare a călătoriei pentru turiștii din țări care nu fac parte din Uniunea Europeană, dar care până acum nu aveau nevoie de viză - cum ar fi SUA, Canada, Marea Britanie sau R.Moldova, scrie Wall-Street 2023.

Viza de călătorie ETIAS, similară sistemului american (deși oficialii UE spun că nu e o viză), vine pe fondul dorinței blocului comunitar de a-și consolida securitatea la frontieră. În plus, UE vrea să monitorizeze digital turiștii care intră și ies din țările membre.

Costul este de numai 7 euro și vor plăti doar persoanele între 18 și 70 de ani, Măsura urmează să se aplice din luna noiembrie a anului 2023, când sistemul ETIAS va deveni operațional. Inițial, planul prevedea introducerea sa în mai, dar Comisia Europeană l-a decalat.

Cum va funcționa sistemul ETIAS

Va fi nevoie de ETIAS atât pentru spațiul Schengen, cât și pentru țările care nu au intrat încă în acesta, ca România, conform celor mai recente informații oficiale (dar regulile s-ar mai putea schimba până în noiembrie). Deci moldovenii sau ucrainenii vor trebui să aplice pentru ETIAS ca să intre în România. Planul inițial era ca ETIAS să fie necesar doar pentru a intra în țările care sunt efectiv în Schengen.

ETIAS este valabil 3 ani. Autoritățile europene spun că nu e vorba de o viză, ci doar de un sistem automatizat, așa cum e ESTA folosit de Statele Unite. Însă, dat fiind că aprobarea poate fi refuzată dacă persoana respectivă figurează într-o bază de date, cum ar fi cele ale Interpol sau ale autorităților de frontieră din statele Schengen, ETIAS funcționează efectiv ca o viză pentru Europa. Circa 95% dintre cereri vor fi aprobate automat, 3-4% vor dura mai mult (maxim 30 de zile), impunând verificări, iar 1-2% vor necesita o ”procesare manuală”.

Aprobarea sau refuzul vor fi transmise pe mail. În cazul unui refuz, există drept de apel. De asemenea, ETIAS poate fi revocată sau anulată în intervalul de 3 ani după aprobare.

De ce vrea Uniunea Europeană să introducă sistemul ETIAS

Există patru motive principale în spatele introducerii ETIAS, despre care se discută încă din 2016:

  • Sunt tot mai mulți oameni care vizitează Europa, cu aproximativ 50 de milioane de vizitatori individuali în 2021 și peste 200 de milioane de intrări.
  • Numărul refugiaților și al persoanelor care solicită azil dintr-o varietate de motive, inclusiv persecuție, război, beneficii economice etc., a crescut brusc în ultimii câțiva ani.
  • Incidentele teroriste au devenit mai frecvente, țările afectate recent fiind Franța, Belgia, Germania și Spania.
  • Progresele în tehnologia comunicațiilor electronice, precum și utilizarea internetului de către oamenii din întreaga lume au făcut ca o formă electronică de autorizare înainte de călătorie să devină o modalitate realistă și practică de a obține tipul de informații care s-ar dovedi utile autorităților de la frontieră și securității europene.
deschide.md
Abonează-te
sau
Urmărește canalul nostru de Telegram
Știri similare
  • Miniștrii de externe din formatul „București 9” se întrunesc în Polonia. Bogdan Aurescu va încuraja continuarea sprijinirii Republicii Moldova
  • VIDEO Procurorii, despre rezultatele celor 37 percheziții din Moldova și România: Au fost reținute 11 persoane
  • Votat în a doua lectură: În Republica Moldova, monedele virtuale vor fi reglementate prin lege
  • Instituția prezidențială îndeamnă cetățenii să fie vigilenți și precauți față de informațiile false care apar în spațiul public, însoțite de imaginea Președintei Maia Sandu
  • Doi moldoveni au fost documentați pentru organizarea migrației ilegale
  • FOTO Parcări pentru biciclete – acum și în Chișinău. Ce spune Alianța Biciclete Chișinău despre instalarea lor
  • Trei raioane din RM vor beneficia de un grant în valoare de 5,6 mil. de euro pentru gestionarea deșeurilor
  • Olga Roşca a fost numită în funcţia de consilieră a șefei statului pentru afaceri externe și comunicare strategică
  • Un angajat al Agenției Servicii Publice, trimis în judecată pentru trafic de influență
  • La București, premierii României și Poloniei își exprimă speranța că negocierile de aderare la Uniunea Europeană a Republicii Moldova vor începe în acest an