Urmărește-ne pe Telegram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.

Bogdan Aurescu explică contribuția României la acordarea statutului de țară candidată la aderarea la UE pentru R. Moldova

„E, în primul rând, o reușită pentru Ucraina și Republica Moldova, e clar. E o confirmare, cum a spus și președintele Iohannis, a valorii strategice a politicii de extindere a UE că, de fapt, se schimbă harta geopolitcă a Europei”, a transmis ministrul român de externe, vorbind despre faptul că Kievul și Chișinăul au primit statut de candidat pentru aderarea la UE.

„Până ieri, până la decizia de ieri, exista perspectivă europeană acceptată la nivel european doar pentru Balcanii de Vest, ca regiune în vecinătatea Uniunii Europene. Pentru partenerii din est exista doar Parteneriatul Estic, ca formulă de apropiere de valorile, de standardele europene, dar fără ca această formulă de cooperare să fie privită ca o anticameră a integrării europene, a aderării la Uniunea Europeană. Decizia de ieri schimbă această paradigmă și arată că Uniunea Europeană joacă și în vecinătate, în mod serios, în mod substanțial, și în felul acesta poate să aspire să fie un actor global. Așa cum spuneam de mai multe ori, nu poți să fii actor global dacă nu ești influent în propria ta vecinătate”, a mai subliniat Bogdan Aurescu în emisiunea de vineri seară.

Ministrul român de externe a spus și că, dacă ne raportăm la momentul martie, când s-a desfășurat acel Summit informal al Consiliului European, al liderilor europeni la Versailles, la acel moment toată atenția era îndreptată spre Ucraina”.

Noi am reușit atunci, prin Președintele României, să introducem în textul comunicatului final al Summitului de la Versailles și o referire la candidaturile Republicii Moldova și, respectiv, Georgiei. De la acel moment, a existat un proces continuu de construcție, sigur, în parteneriat și pe baza eforturilor pe care Republica Moldova și liderii Republicii Moldova le-au făcut în toată această perioadă. Noi am fost permanent într-un contact destul de strâns, aș spune, chiar foarte strâns, dar și rezultatul de ieri este un rezultat care se datorează în foarte bună măsură și eforturilor României și mai ales ale Președintelui României”, a precizat Bogdan Aurescu.

Vezi de asemenea

DOC // „Moldova Fruct” cere măsuri urgente de la autorități pentru diminuarea impactului secetei și embargoului

„Trebuie să constatăm, că este practic imposibil să reorientăm această cantitate pe alte piețe timp de un an. Suntem în căutarea piețelor alternative, avem planificată participarea la un șir de expoziții internaționale pentru a promova fructele

Nicu Popescu și-a luat rămas bun de la ambasadorul Lituaniei

Ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu a avut o întâlnire de rămas bun cu ambasadorul Lituaniei la Chișinău, Kestutis Kudzmanas, cu prilejul încheierii misiunii sale diplomatice în Republica Moldova. „Am fost asigurat că

MAIA, despre refuzul Rosselhoznadzor de a importa produse vegetale din RM: „Vom avea discuții cu ambasadorul”

Innterzicerea de către Serviciul Federal de Supraveghere Veterinară și Fitosanitară al Federației Ruse (Rosselhoznadzor) a importului temporar de produse vegetale din Republica Moldova a fost discutat astăzi în cadrul unei ședințe la Ministerul

MAEIE îndeamnă moldovenii să evite deplasările pe insula Thasos, Grecia. A fost dispusă evacuarea cetățenilor din cauza incendiilor

Din cauza incendiilor de vegetație, care afectează în prezent estul insulei Thasos, Grecia, autoritățile elene au dispus evacuarea cetățenilor din regiune. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) recomandă cetățenilor moldoveni să

Nicu Popescu admite că decizia Moscovei de a interzice importul fructelor și legumelor din R.Moldova ar avea o conotație politică

„Ceea ce pot spune eu este că în Republica Moldova, anterior ani de zile la rând au fost introduse restricții împotriva exporturilor noastre pe piața din Federația Rusă din motive politice. Anterior acest lucru s-a făcut cu regularitate”, a declarat el

Atenție, șoferi! Traficul rutier va fi suspendat pe strada Ismail din Capitală. Cum va fi redirecționat transportul public

În acest weekend, 13-14 august 2022, va fi suspendat traficul rutier pe str. Ismail, la intersecția cu str. Alexandru cel Bun, tronsonul cuprins între străzile Dimitrie Cantemir și Columna. # Rutele nr. 9, nr. 13 și nr. 20 vor circula de pe str. Ismail