Știrinews.24.md
14 Februarie 2024, 15:41
86

Biblioteci, muzee, teatre și instituții de cultură din Republica Moldova marchează astăzi Ziua Națională a Lecturii

Biblioteci, muzee, teatre și instituții de cultură din Republica Moldova marchează astăzi Ziua Națională a Lecturii

În Republica Moldova, lectura a fost  mereu promovată prin diverse programe naționale și până la instituirea unei zile oficiale, însă accentul ar trebui pus pe formarea gândirii critice, crearea filtrelor și formarea încă din copilărie a unui discernământ literar, a declarat pentru Radio Chișinău, scriitoarea și criticul literar, Maria Pilchin.

„Republica Moldova promova lectura și până la instituirea Zilei Naționale a Lecturii, dar mă întreb dacă este o criză a lecturii, pentru că se atestă o criză a lecturii. Și aceasta este întrebarea retorică sau exclamativă: ce nu facem noi bine în sensul promovării lecturii?! Cred că e vorba să avem cărți bune, și aici e nevoie de niște procedee de discernământ, mă refer și la critica literară, dar și la o uzanță a școlii, a lecturii, când valorile estetice sunt cumva puse în capul mesei”.

Este important să fie cultivată curiozitatea pentru lectură, pentru că un adult care citește va educa un copil care va alege cartea, a declarat directoarea Muzeului Național al Literaturii Române, Maria Șleahtițchi.

„Aceste două tipuri de lectură, din curiozitate și din plăcere mi se par cele mai eficiente și productive. Mi-am pus întrebarea dacă noi mai știm să citim. Aproape că am uitat. Spunea odată Nicolae Manolescu că ar fi bine să se introducă un masterat de lectură, pentru că acest masterat este un fel de citit în care îți adresezi întrebări asupra textului, și trebuie să înțelegi să citești, să îți imaginezi ce citești... ”.

De Ziua Națională a Lecturii, zeci de biblioteci organizează întâlniri cu scriitorii Iulian Filip, Claudia Partole și Adelina Labic-Lungu, unde vor citi fragmente din operele lor și vor discuta despre importanța lecturii în formarea personală.

Tot astăzi, Muzeul Național al Literaturii Române invită publicul la o discuție cu scriitoarea Ioana Nicolaie, iar seara, începând cu ora 18:00, cititorii sunt așteptați la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău la o întâlnire cu scriitorul Mircea Cărtărescu.

Ziua Națională a Lecturii, aflată la cea de-a doua ediție, a fost instituită ca un omagiu adus poetului Grigore Vieru, născut la 14 februarie 1935, în contextul Zilei Internaționale a Cititului Împreună, desfășurată la nivel global la început de februarie. 

radiochisinau.md
Abonează-te
sau
Urmărește canalul nostru de Telegram
Știri similare
  • Voia să scoată 26 000 de euro din R. Moldova, fără să-i declare. O moldoveancă, prinsă la Aeroport
  • În atenția călătorilor! Cozi lungi la PTF Sculeni, ieșire din R. Moldova. Poliția de Frontieră vine cu recomandări
  • Mihai Popșoi: R. Moldova contează pe sprijin în grăbirea retragerii trupelor ruse din regiunea transnistreană
  • Peste 7.000 de profesori lipsesc în școlile din R. Moldova. Ministrul Educației explică care este cauza
  • Va fi instituită Comisia Națională privind Schimbările Climatice
  • Participarea R. Moldova în Programul EaSI, discutată de Maia Sandu cu directorul OIM și Comisarul european pentru locuri de muncă
  • Cooperare mai strânsă. R. Moldova și Regatul Țărilor de Jos au semnat o scrisoare de intenție în domeniul apărării
  • Refugiații din Ucraina, care se angajează la muncă în R. Moldova, vor fi asigurați medical
  • Tranzitarea producției agricole ucrainene pe șoselele din Republica Moldova se va reduce
  • Cea de-a XII-a sesiune a Comisiei mixte interguvernamentale de colaborare economică România – Republica Moldova are loc la București