Știrinews.24.md
22 Septembrie 2022, 9:58
51

Bărbat din Ocnița – trimis în judecată pentru violarea fiicei de 12 ani a concubinei sale, lăsată temporar în grija lui

Bărbat din Ocnița – trimis în judecată pentru violarea fiicei de 12 ani a concubinei sale, lăsată temporar în grija lui

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), de comun cu Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane, au terminat urmărirea penală în cazul unui bărbat din Ocnița, care a violat fiica de 12 ani a concubinei sale, lăsată temporar în grija lui.

Astfel, oamenii legii au stabilit că bărbatul cu vârsta de 45 de ani, a făcut cunoștință cu mama victimei de 32 de ani. Traiul comun al acestora a durat patru ani, iar faptele învinuitului au avut loc timp de aproape un an și jumătate și au debutat în perioada în care concubina a fost spitalizată la maternitate.

În comunicarea cu victima, în scopul convingerii ei, inculpatul îi spunea că ar avea sentimente pentru mama ei. Faptele s-au repetat, inclusiv cu acțiuni violente cu caracter sexual, însoțite de aplicarea forței fizice.

Ulterior măsurilor speciale de investigații, faptele acestuia au fost deconspirate și au urmat și percheziții la domiciliul acestuia, unde au fost ridicată o pușcă și 40 cartușe deținute ilegal.

La solicitarea procurorilor PCCOCS, acesta este investigat în stare de arest preventiv, începând din iunie 2022, iar acum dosarul a fost trimis în judecată.

Copila a beneficiat de consiliere psihologică și actualmente este plasată într-un centru specializat. Deși inculpatul nu a cooperat cu autoritățile în investigarea faptelor sale, ansamblul de probe acumulate îi demonstrează vinovăția la comiterea faptelor, care potrivit legii se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani sau cu detenţie pe viaţă.

jurnal.md
Abonează-te
sau
Urmărește canalul nostru de Telegram
Știri similare
  • CSE a dispus prelungirea autorizației de mediu pentru Uzina Metalurgică de la Râbnița
  • O nouă rută de troleibuz pentru locuitorii orașului Durlești. Când va fi lansată și ce itinerar va avea
  • Expoziție a construcțiilor ilegale, inaugurată de PAS: „Ceban adună bani pentru partid prin protejarea schemelor imobiliare”
  • Ministrul britanic pentru Europa, Leo Docherty, vine la Chișinău
  • VIDEO A fost anunțat câștigătorul Premiului Nobel pentru Medicină. Ce descoperire a făcut
  • Un bărbat din Fălești, condamnat la 11 ani de închisoare după ce a ucis proprietarul unei case de schimb valutar
  • Cadavrul unui bărbat, depistat în parcul Valea Trandafirilor din capitală
  • Schema prin care un bărbat a pus mâna pe un apartament din centrul capitalei. Individul, trimis pe banca acuzaților
  • Jumătate din bărbații mobilizați într-o regiune din Rusia, trimiși acasă pentru că nu îndeplineau criteriile de încorporare. Comisarul șef – demis
  • Mesajul disperat al unui soldat rus pentru soție: „În curând vom fi morți cu toții”