Știrinews.24.md
24 Noiembrie 2022, 16:53
132

ANRE atenționează „Apă-Canal Chișinău” să nu inducă în eroare oamenii; Furnizorul NU va deconecta punctele strategice de apă

ANRE atenționează „Apă-Canal Chișinău” să nu inducă în eroare oamenii; Furnizorul NU va deconecta punctele strategice de apă

ANRE atenționează S.A. „Apă-Canal Chișinău” să nu inducă în eroare consumatorii și să oprească toate speculațiile. Urmare a informațiilor apărute în spațiul public referitor la faptul că „locuitorii municipiului Chișinău pot rămâne începând cu ziua de astăzi fără apă”, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) informează că furnizorul de energie electrică a dat asigurări că nu va deconecta punctele strategice de apă, iar scrisoarea adresată a fost una standard, care se expediază consumatorilor ce acumulează datorii.

ANRE monitorizează situația creată și este în discuție permanentă cu furnizorul de energie electrică ÎCS „Premier Energy” SRL, care a informat că S.A. „Apă-Canal Chișinău” achită reeșalonat datoria acumulată. Totodată, furnizorul de energie electrică a dat asigurări că nu va deconecta punctele strategice de apă, iar scrisoarea adresată a fost una standard, care se expediază consumatorilor ce acumulează datorii.

În acest context, ANRE solicită încetarea declarațiilor manipulatoare și intensificarea panicii în municipiu de către S.A. „Apă-Canal Chișinău”. Presiunile publice ale operatorului de apă asupra regulatorului în scopul aprobării unui tarif lipsit de justificări economice sunt inadmisibile.

ANRE reiterează mesajul transmis anterior către S.A. „Apă-Canal Chișinău” de a avea o conlucrare transparentă și bazată pe profesionalism, prin aplicarea corectă a cadrului juridic în vigoare.

Amintim că ieri, directorul „Apă-Canal Chișinău”, Irina Gutnic, a declarat la ședința Consiliului municipal Chișinău că a primit o prescripție de la furnizorul de energie în care se specifică despre deconectare în cazul în care nu vor fi achitate datoriile pentru consumul de curent electric. Administratoarea a vorbit despre necesitatea ajustării tarifelor pentru serviciile de livrare a apei și canalizare, în contextul în care au crescut tarifele la energia electrică și la gazele naturale.

Astăzi, și primarul capitalei Ion Ceban a spus că Chișinăul poate rămâne fără apă, întrucât Apă Canal nu mai poate face față prețurilor mari la energia electrică și gaze naturale. Mai mult, Ceban a propus să fie majorat tariful la apă și canalizare.

jurnal.md
Abonează-te
sau
Urmărește canalul nostru de Telegram
Știri similare
  • O nouă alertă falsă cu bombă la Judecătoria Chișinău cu sediul la Buiucani! Poliția încearcă să-l identifice pe autorul apelului
  • Pe parcursul săptămânii precedente, au fost înregistrate 44 de cazuri de gripă în toată țara. Cele mai multe sunt la Chișinău
  • Benzina a ajuns la 24 lei per litru. ANRE prezintă prețurile plafon la carburanți pentru joi, 8 decembrie
  • ANRE va ajusta prețul la energia electrică în termen de trei zile lucrătoare
  • Situație critică în Chișinău! // Spitale suprapline de copii cu infecții respiratorii. Primăria: „Nu mai sunt locuri”
  • MA va desfășura EXERCIȚII militare cu trageri din aruncătoare de bombe la Bălți; Oamenii sunt îndemnați să nu se panicheze
  • ULTIMA ORĂ! Andrei Spînu: Comisia Situații Excepționale va cere ANRE micșorarea tarifului la energia electrică
  • Weekend fierbinte pentru oamenii legii! Peste 4000 de șoferi au fost sancționați
  • Premieră la Chișinău! 30 de capodopere semnate de artiștii clasici români, expuse în Capitală
  • Filmele pe care să le privești în primul weekend din această iarnă la cinematografele Cineplex din Chișinău