Știrinews.24.md
27 Februarie 2024, 18:37
572

Ambasadorul RM la București: România a devenit primul partener comercial al Republicii Moldova, devansând cu mult Rusia

Ambasadorul RM la București: România a devenit primul partener comercial al Republicii Moldova, devansând cu mult Rusia

România a devenit primul partener comercial al Republicii Moldova, devansând cu mult Federaţia Rusă şi alte state partenere ale Republicii Moldova, dar şi primul investitor "străin" cu peste 400 de milioane de euro, a declarat, marţi, ambasadorul Republicii Moldova în România, Victor Chirilă.

„Republica Moldova a semnat în 2014 acordul de asociere în Uniunea Europeană (UE). De asemenea, a semnat şi acordul de liber schimb comprehensiv şi aprofundat cu UE. Din acel moment, pe durata a 10 ani, comerţul nostru cu România s-a triplat, de la un miliard de euro la trei miliarde de euro. Aceste două acorduri, printre multiple sale prevederi, are şi una foarte importantă pentru statele noastre: aderarea Republicii Moldova la piaţa economică unică a Uniunii Europene. În termeni reali, acest lucru înseamnă integrarea economică cu România, cu piaţa economică României, respectiv crearea unei pieţe economice, unice, comune între Republica Moldova şi România. Şi acest lucru se întâmplă. Cifrele comerciale demonstrează acest lucru. România a devenit astăzi primul partener comercial al Republicii Moldova, devansând cu mult, cu foarte mult, Federaţia Rusă şi alte state partenere ale Republicii Moldova", a precizat Victor Chirilă, la Ziua Oportunităţilor de Afaceri dedicată colaborării comercial - economice dintre România şi Republica Moldova, potrivit Agerpres.

Acesta a afirmat că România a investit peste 400 de milioane de euro în Republica Moldova, în timp ce în ţara noastră investiţiile moldoveneşti au depăşit 80 de milioane de euro.

"România este şi primul investitor, în ghilimele, străin în Republica Moldova. Peste 400 de milioane de euro, companiile, investitori privaţi din România au investit în Republica Moldova, dar acest lucru se întâmplă şi invers din Republica Moldova în România. Până în prezent, investitorii din Republica Moldova au investit, conform datelor oficiale, peste 80 de milioane de euro. Dacă avem în vedere faptul că mulţi cetăţeni din Republica Moldova îşi înregistrează firmele şi activităţile lor aici, în România, în baza paşaportului românesc, putem spune că această sumă este mult mai mare", a spus ambasadorul.

În opinia sa, această integrare a celor două state a accelerat foarte mult chiar şi în contextul războiului din Ucraina, "în aceste condiţii regionale deloc simple", iar acest lucru se vede şi în sectorul energetic.

"România este astăzi prezentă cu Transgaz prin administrarea conductei Iaşi-Ungheni-Chişinău, dar şi prin administrarea reţelelor de gaze naturale care aprovizionează oraşe şi sate din Republica Moldova. Acest lucru s-a întâmplat în toamna anului trecut, până atunci, Moldova-Gaz, filiala Gazprom, administra aceste reţele. De azi înainte, Transgaz este cel care administrează. Acest lucru s-a întâmplat din nou datorită aşa-zisului pachet 3 energetic al Comunităţii Energetice Europene, la care noi am aderat", a subliniat Chirilă.

El a menţionat şi memorandumul semnat anul trecut cu România pentru alte proiecte energetice, respectiv construirea unei centuri de gaze naturale în jurul Chişinăului şi linia de înaltă tensiune Bălţi-Suceava.

"Anul trecut, în decembrie 2023, am semnat un memorandum în care am agreat alte proiecte energetice, printre care să construim o centură de gaze naturale, o conductă care va înconjura Chişinău şi va fi o prelungire a conductei Iaşi-Ungheni-Chişinău. De asemenea, am convenit să construim linia de înaltă tensiune Bălţi-Suceava. Suntem în negocieri cu autorităţile din România, cu companii din România, să preia o parte din reţeaua electrică a Republicii Moldova în nordul statului nostru. Dacă se va întâmpla acest lucru, cred va fi cea mai importantă investiţie strategică în Republica Moldova", a adăugat diplomatul moldovean.

De asemenea, ambasadorul Republicii Moldova în România a subliniat şi importanţa acordurilor semnate în domeniul modernizării infrastructurii rutiere.

"Am semnat o serie de acorduri foarte importante în domeniul modernizării infrastructurii noastre rutiere. Până în 2030 planificăm să renovăm sau să construim nouă poduri care vor uni statele noastre peste Prut. De asemenea, vom construi, vom conecta autostrăzile noastre şi vom moderniza liniile de cale ferată care ne unesc. Acest lucru se va întâmpla şi cu investiţiile din România, dar şi cu investiţiile din Uniunea Europeană, la care Republica Moldova împreună cu România vor avea un un acces tot mai mare", a susţinut acesta.

Nu în ultimul rând, Victor Chirilă a transmis că această interconectare între România şi Moldova are nevoie de investiţii majore în sectoare cheie, precum infrastructura rutieră, infrastructura energetică şi construirea unei pieţe de capital comune.

"Ce vreau să spun? Suntem în momentul când această interconectare, interdependenţă, are nevoie de un nou impuls, de investiţii majore în sectoare cheie. Şi aceste sectoare cheie sunt infrastructura rutieră, infrastructura energetică şi de asemenea construirea unei pieţe de capital comune între statele noastre. Suntem la acest ultim capitol la început de cale, am demarat discuţiile, dar este important ca să mobilizăm capitalul nostru comun, pentru a realiza această reîntregire a economiei noastre. Doar astfel, Republica Moldova va deveni mai prosperă. Doar astfel, Republica Moldova va deveni mult mai stăpână pe politica sa internă şi externă. Doar astfel vom fi împreună, construind o temelie solidă pentru viitorul nostru comun", a concluzionat ambasadorul Republicii Moldova în România.

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Ambasada Republicii Moldova în România, a organizat marţi Ziua Oportunităţilor de Afaceri dedicată colaborării comercial - economice dintre România şi Republica Moldova.

jurnal.md
Abonează-te
sau
Urmărește canalul nostru de Telegram
Știri similare
  • VIDEO | Iranul a lansat primul atac direct împotriva Israelului. Explozii deasupra Ierusalimului; SUA, UK și Iordania au doborât drone iraniene lansate spre Israel
  • Voia să scoată 26 000 de euro din R. Moldova, fără să-i declare. O moldoveancă, prinsă la Aeroport
  • În atenția călătorilor! Cozi lungi la PTF Sculeni, ieșire din R. Moldova. Poliția de Frontieră vine cu recomandări
  • Mihai Popșoi: R. Moldova contează pe sprijin în grăbirea retragerii trupelor ruse din regiunea transnistreană
  • Peste 7.000 de profesori lipsesc în școlile din R. Moldova. Ministrul Educației explică care este cauza
  • Participarea R. Moldova în Programul EaSI, discutată de Maia Sandu cu directorul OIM și Comisarul european pentru locuri de muncă
  • Cooperare mai strânsă. R. Moldova și Regatul Țărilor de Jos au semnat o scrisoare de intenție în domeniul apărării
  • Refugiații din Ucraina, care se angajează la muncă în R. Moldova, vor fi asigurați medical
  • Maia Sandu, despre vizitele conducerii Găgăuziei în Rusia: Pentru ei uciderea oamenilor nevinovați este un lucru normal
  • Tranzitarea producției agricole ucrainene pe șoselele din Republica Moldova se va reduce