Știrinews.24.md
31 Ianuarie 2023, 19:04
125

A fost deschis traficul rutier pe drumul de centură al orașului Chișinău, sectorul 1

A fost deschis traficul rutier pe drumul de centură al orașului Chișinău, sectorul 1

În cadrul ceremoniei de dare în exploatare, prim-ministrul Natalia Gavrilița a menționat că în programul de acțiuni al Executivului este prevăzută construcția și modernizarea mai multor drumuri naționale: ,,Voi menționa aici doar câteva dintre aceste proiecte importante: drumul Otaci-Soroca-Arionești, drumurile de ocolire a orașelor Cimișlia și Vulcănești. Vom continua și construcția centurii Chișinău, pe celelalte segmente ale acestui proiect vor fi construiți încă 17 kilometri de drum”. 

Viceprim-ministrul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a mulțumit partenerilor externi cu ajutorul cărora se construiesc drumuri în Republica Moldova. ,,Chișinăul trebuie să aibă cât mai repede o centură completă, așa cum are fiecare capitală europeană. Vom depune toate eforturile astfel încât să înaintăm rapid și cu construcția celorlalte sectoare. Siguranța cetățenilor este prioritatea noastră. Oamenii trebuie să se bucure de drumuri sigure și de calitate”, a mai declarat vicepremierul.

„Primul sector al drumului de centură Chișinău, pe care l-am inaugurat astăzi, va contribui la reducerea zgomotului și a poluării aerului în municipiul Chișinău, precum și la eficientizarea transportului de mărfuri. Acest drum nou a fost construit cu sprijinul financiar al Băncii Europene de Investiții, în spiritul „Echipa Europa”. Uniunea Europeană și partenerii săi au investit peste 1 miliard de euro în infrastructura de transport, pentru drumuri și căi ferate. Conexiunile bune de transport constituie fundamentul unei economii funcționale și contribuie la prosperitatea țării și la apropierea Moldovei de UE”, a spus Jānis Mažeiks, șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.

În total, centura Chișinăului are 6 sectoare, cu o lungime de aproximativ 90 km. Prima licitație pentru construcția centurii Chișinău a avut loc încă în 2014, dar procesul de realizare a fost blocat timp de mai mulți ani. Finalizarea acestui proiect va reduce fluxul de transport de mare tonaj care tranzitează orașul, astfel încât se vor diminua ambuteiajele și se va micșora gradul de poluare a aerului. 

Valoarea proiectului este de peste 9,9 milioane de euro, bani alocați de Banca Europeană de Investiții (BEI). 

În perioada următoare, vor fi lansate licitațiile pentru construcția altor două sectoare ale centurii mun. Chișinău. 

radiochisinau.md
Abonează-te
sau
Urmărește canalul nostru de Telegram
Știri similare
  • Afacere cu permise auto la ASP. VIDEO cu momentul în care sunt transmise sume de bani reprezentantului ASP de la Chișinău
  • Charles Michel a ajuns la Chișinău. Președintele Consiliului European, întâmpinat la Președinție
  • Aeroportul Internațional Chișinău a trecut integral în gestiunea statului
  • FOTO Moment simbolic la Ialoveni: Au fost dezvelite busturile lui Ion Inculeț și al lui Alexandru Marghiloman
  • Trafic rutier suspendat pentru 2 luni, pe o stradă din centrul capitalei: Vezi ce zonă să eviți
  • O armă de foc, depistată în bagajul unui minor, la Aeroportul Chișinău
  • La Grădina Zoologică din Chișinău a fost amenajată o clasă pentru copii. Care este prețul unei lecții
  • S-a scris ISTORIE la Chișinău! Legea prin care limba română devine oficială în Moldova, publicată în Monitorul Oficial
  • FOTO Un nou suflu pentru Circul din Chișinău. Au început lucrările de restaurare a clădirii
  • Primul Serviciu specializat pentru victimele violenței sexuale a fost inaugurat la Ungheni