/VIDEO/ Un sport de lux. Patinatorul Lilian Bînzari  se plânge că nu mai are bani pentru antrenamente și caută sponsori

Singurul patinator moldovean de la Grand Prix-ul pentru juniori vrea să ajungă la Olimpiadă. Llilian Bînzari se antrenează la cea mai prestigioasă școală de patinaj artistic din lume, alături de campioni mondiali. Singura problemă de care se plânge sunt banii, iar acum își caută sponsori. Cei care îl ajută acum financiar sunt părinții, dar și aceștia se plâng că banii sunt pe terminate. Ca să poate plăti pentru antrenamentele băiatului au vândut chiar și un apartament. Tânărulne spun că dacă nu va face rost de bani aici, acasă, va urma calea străinătății. Lilian Bînzari are 15 ani și stă singur în Canada. De doi ani se antrenează la cea mai bună școală de patinaj artistic din lume. A fost singurul sportiv din Republica Moldova la Tineretul European de Iarnă, unde a ajuns în top zece, iar în septembrie a intrat în top 20 la prestigiosul Grand-Prix din Celeabinsk. „Am decis să scriu în Canada. Să plec acolo. Și am decis să plec pe o perioadă de o lună  jumate. Și când am ajuns acolo, ei au văzut potențial în mine, și au zis că mă iau și deja vor vedea cum îmi va merge aici. Cred că am făcut foarte bine. Aduc rezultate pentru club și ei se mândresc că eu sunt acolo”, Lilian Binzari, patinator. La Toronto e coleg cu rusoaica Medvedeva. La 19 ani, Evghenia este o legendă a patinajului artistic. A fost dublă campioană mondială. Sportiva e ca o soră mai mare pentru Lilian, ne spune băiatul. Sunt mereu împreună. „Eram pe gheață într-o zi. Și atunci când ieșeam, ea dorea tocmai să intre. Și o fată m-a rugat să le fac o fotografie pentru că eu cunosc rusa. Și ea dintr-o dată s-a uitat la mine și m-a întrebat: „Cunoști rusa?” Și apoi am început să comunicăm mai mult și mai mult și așa am devenit foarte apropiați”, Lilian Binzari, patinator. Deși este sprijinit și de federația moldovenească de profil, părinții sunt cei care acoperă 90 la sută din cheltuielile pentru pregătiri și concursuri. Acestea se ridică la 80 de mii de dolari anual. A trebuit să vândă și un apartament pentru ca fiul lor să facă performanță. Acum însă, finanțele s-au epuizat. „Toate resursele care au fost pentru Lilian s-au epuizat. Familia practic s-a jertfit. Am vândut un apartament. Am cheltuit și rezervele pe care le-am avut. La moment însă, el este gata să reprezinte țara la competiții”, Lilia Taras, mama. „Antrenamentele sunt foarte scumpe. Aproape cinci mii de euro pe lună. Tot aici intră traiul, trebuie să-mi cumpăr și haine pentru antrenamente, trebuie să-mi cumpăr mâncare la fiecare două săptămâni”, Lilian Binzari, patinator. Lilian vrea să ajungă la Olimpiada din 2022, iar pentru asta îi trebuie un sponsor. Dacă nimeni nu se va găsi să-l ajute, atunci patinatorul va trebui să ia calea străinătății, iar la Olimpiadă ar putea purta drapelul unui stat străin, nu a celui unde s-a născut și crescut.Mai multe detalii