Negocierile de la Bruxelles între Rusia și Ucraina ar putea rezolva temporar alimentarea cu gaze a R.Moldova (premierul Maia Sandu)

europalibera.org25 de zile în urmă
1 foto

Pe 14 septembrie, la Bruxelles, vor avea loc discuții între Rusia și Ucraina, mediate de Uniunea Europeană, care ar putea clarifica și problema continuării tranzitului de gaze rusești prin Ucraina, după 1 ianuarie 2020,  ceea ce ar rezolva temporar și problemele R.Moldova de alimentare cu gaze, a declarat premierul Maia Sandu, într-un interviu cu Europa Liberă. „Pentru toată lumea va fi mult mai bine dacă vom putea să obținem și anul viitor gazele naturale de la ruși pe țevile care merg pe teritoriul Ucrainei” a spus premierul. Ținând cont de faptul că R.Moldova nu a reuși în aproape 30 de ani de independență să diversifice sursele de alimentare cu energie, Maia Sandu a salutat eforturile președintelui Igor Dodon și ale PSRM de a negocia cu Moscova un acord mai avantajos pentru R.Moldova privind alimentarea cu gaze. „Până noi reușim să asigurăm alternativele, eu cred că e OK dacă Partidul Socialiștilor, dacă Igor Dodon, care au relații bune la Kremlin, merg și încearcă să obțină niște condiții mai bune pentru a achiziționa gaze naturale. Noi, Blocul ACUM, avem relații foarte bune cu Occidentul și reușim să aducem pentru țară și pentru cetățeni foarte multe beneficii” a argumentat premierul. În caz că totuși R.Moldova va fi nevoită să găsească soluții alternative de alimentare cu gaze la iarnă, Maia Sandu a ținut să avertizeze Moscova că guvernul său nu va achita și consumul regiunii transnistrene. Un avertisment dat și de Președintele Igor Dodon, într-o discuție cu Europa Liberă. „...nu are de ce Federația Rusă să aștepte că Republica Moldova va plăti pentru datoriile din stânga Nistrului, deci această problemă nici nu se discută. Acum când și cum vor lua decizia cei de la Gazprom în raport cu Transnistria e problema dânșilor, prețul să și-l asume cei care au oferit acest dar” a declarat Maia Sandu.      Mai multe detalii

Altele
1