/VIDEO/ Eroina campaniei „Bătrânii noștri” Olga Cojuhari, surprinsă cu multe daruri

Bucuroasă să ne revadă, eroina campaniei „Bătrânii noștri”, Olga Cojuhari, din orașul Soroca, ne-a primit cu brațele deschise și cu multă căldură în suflet. Tradițional, i-am pășit pragul alături de voluntarii Asociației Obșești „Laolaltă”. Cutiile cu produse alimentare, haine și articolele de igienă au fost procurate din banii oferiți cu multă generozitate atât de telespectatorii TV8, cât și unii agenți economici. Au surprins-o cu daruri speciale și partenerii campaniei noastre – Metro și Fundația Felicia „Grin-Farm”. Avalanșa de cadouri a emoționat-o pe fosta profesoară, însă surprizele nu s-au oprit aici. A mai primit ceva, la care a visat cel mai mult: un dulap cu multe rafturi și o mulțime de cărți. Datorită acestui fapt, pensionara își va reface biblioteca, ce a ars în timpul unui incendiu, izbucnit în locuință. Cu o vastă experiență în colectarea mijloacelor financiare, pentru susținerea persoanelor nevoiașe, echipa Asociației Obștești „Laolaltă” a fost alături de TV8, mobilizând oamenii să doneze pentru a face traiul mai ușor eroilor noștri. Deși majoritatea persoanelor care au donat vor rămâne necunoscute pentru eroii campaniei, dar care nu vor uita niciodată că, atunci când le-a fost cel mai greu, cineva le-a întins o mână de ajutor. Pe lângă partenerii campaniei -Fundația Felicia „Grin-Farm” și METRO-, alături de bătrânii noștri ne-a fost și compania Hamal.md. Rapid și în siguranță, angajații au făcut totul pentru ca darurile să ajungă la cei care au atât de mult nevoie de ele.Mai multe detalii pe tv8.md
26
o lună în urmă